joi, 3 august 2017

A P E L al Presedintelui SCMD

A P E L

CATRE PRESEDINTII TUTUROR ASOCIATILOR SI UNIUNILOR REZERVISTILOR PROVENITI DIN ARMATA, INTERNE SI SERVICII


Doamnelor si domnilor presedinti,

S-a declansat impotriva noastra un razboi asimetric, fata de care, cel purtat de Basescu si ciracii lui in 2010 pare o simpla gluma. Varfurile de lance ale campaniei de manipulare psihologica si imagologica a populatiei le constituie ministrul Muncii si fostii nostri camarazi acoperiti din media. De ce “fosti”? Pentru ca cei care nu au beneficiat de burse Soros au, ca activi, grade mai mari in servicii de informatii straine decat in cele romane. Am putea sa dam imagini cu declaratiile lor din anii precedenti cand luptau la greu pentru drepturile noastre, punandu-i in imposibilitatea de a-si justifica pozitia actuala dar, tehnic, nu putem si nici nu conteaza.
Ultimii, din punct de vedere cuantum, ai unei legi ocupationale si singuri indreptatiti dintotdeauna si in toate tarile, suntem singura tinta a unui val de minciuni care se transmit si oficial si oficios. Se prezinta pensii ale magistratilor militari, de 10 ori mai mari decat ale noastre, obtinute pe legea civila a magistratilor (Legea nr. 303/2004) si se minte ca sunt ale noastre. Se minte ca baza de calcul la noi este 80% din venitul brut cand in fapt este 65% din anumite elemente. Se minte ca la noi plafonarea este la 100% cand, in fapt, ghilotina cade la 85%. Si nu se spune ca in acesti 85% ni s-au bagat prin furt de bani si vechime si pensia privata (suplimentara) constituita obligatoriu din 1967 ca altceva decat pensia militara de stat” printr-o contributie de 25% din net. Si nu se mai spune ca tot aici, prin furt de bani si de vechime, ni se include si pensia civila obtinuta prin contributivitate, ca orice civil, pentru anii lucrati dupa pensionarea din armata. La capitolul nesimtire este inclusa astazi si loialitatea noastra fata de Tara, stimulata prin Ordinul Meritul Militar care acorda un plus de 10, 15, 20 % in functie de vechime, cuantificata prin clasele de medalii obtinute.
Se minte ca orice dublare a salariilor activilor inseamna o dublare a pensiilor militare de stat, facandu-se o confuzie voita intre indexare si marire de pensie. Indexarea se acorda tuturor, civili sau militari, ca urmare a scaderii puterii de cumparare a leului (este o aliniere cu rata inflatiei). Cresterea pensiilor civile se face independent si pe langa indexare cu cresterea punctului de pensie. Cresterea pensiilor militare de stat se face cu un procent nu din intreaga crestere a venitului celor activi ci din cresterea elementelor constitutive ale pensiei. Dovada ca acea crestere cu 15% din luna iulie a soldei de functie la M.Ap.N. a insemnat o “crestere” de 0 bani la rezervisti deoarece, spre deosebire de civili, care primesc si indexarea si majorarea, noi primim ori una ori alta. Mai bine zis primeam pentru ca acum vor sa ne confiste ambele drepturi.
Se mai minte ca datorita pensiilor militarilor si politistilor nu sunt bani sa se plateasca pomenile sociale, mai mari, in multe cazuri, decat pensiile pe contributivitate si botezate, in mod ticalos, tot pensii”. Se omite faptul ca noi suntem platiti din bugetul structurilor noastre nu de la Casa Nationala de Pensii si in ultimii ani, din acumularile extraordinare numite “mari economii” la bugetul ministerelor Apararii si Internelor “fond pensii”, rezultate ca urmare a decesului rezervistilor, cate 500/luna. Probabil ca acum ritmul deceselor va creste ca si in anii 2010-2013 prin atacuri cerebrale, de cord sau sinucideri. Umilitor este faptul ca cel vinovat de disparitia prematura a peste 32000 de camarazi, isi justifica legile genocidului aparand astazi in fata natiunii si mintind ca are doar o pensie de 2900 lei. Da, atata are si este prea mult pentru cei 16 ani lucrati in marina comerciala (bisnita nu se pune) dar uita zecile de mii luate ca “pensii speciale” pentru activitatea “meritorie” ca parlamentar, Presedinte si Primar General al Capitalei.

Doamnelor si domnilor presedinti,

Am putea continua, dar nu este cazul, pentru ca nimeni din structurile puterii de stat nu este interesat de dreptate si adevar. Si pentru ca, in fapt, in noul razboi declansat impotriva militarilor si politistilor, noi, rezervistii suntem tinte false, adica victime colaterale. Noi nu contam, suntem priviti ca niste morti vii, care caraie degeaba pentru ca timpul le va inchide gura. Adevaratele tinte sunt cadrele active din Aparare, Interne si, mai ales, Servicii! Oricum, noi, cei trecuti in rezerva inainte de ianuarie 2016 am fost facuti praf la capitolul pensii prin zisa “recalculare” aplicata in locul “alinierii” de ticalosul Art. 40, strecurat de aceiasi, in OUG 57/2015 a lui Dacian Ciolos.
Armata a fost distrusa prin reducerea de peste 6 ori a efectivelor in perioada 1998-2006, cand au fost trecuti in rezerva oameni tineri cu sau fara drept la pensie anticipata. Au aparut pensionari anticipati de 39-40 ani ca urmare a desfiintarii unitatilor, cu drept de munca in viata civila, drept pierdut in 2009 si reobtinut de S.C.M.D. in 2013. Si nu erau asa-zisele “pensii nesimtite” de azi. Conceptul a fost lansat de Boc si de Basescu pentru pensiile militare de “20 de milioane” (2000 lei actuali) in 2009.
Distrugerea Internelor a fost declansata de Ciolos in decembrie 2015. Astazi sunt distruse, tot sub pretextul “pensiilor nesimtite” serviciile de informatii si contrainformatii ale Romaniei.
Sunt dati afara zeci de chestori si generali din politie si Servicii. Este justificat deoarece nu sunt „generalii lui Basescu”, asa cum se minte, ci slugile lui Biden, Nuland, Kerry, Klem adica ai lui Soros, exponentul marxismului pur sau comunismului mondial redenumit globalism, de multinationale. Prin Roger Stone, noua administratie americana a anuntat deja ca va face curatenie printre slugile lui Soros din Ungaria si Romania, inclusiv la nivelul ambasadelor americane si asta se intampla pentru ca buzduganul zmeului de la Washington a batut deja in poarta. Tradatorii au gasit insa prilejul de a distruge cu totul, in perspectiva lui octombrie 2017, structurile de forta ale Romaniei.
Se minte ca generalii in cauza ar iesi fericiti sa puna mana pe o pensie marita. Numai un idiot isi poate imagina ca miliardarii generali si chestori ai lui Klem ar sta in pensie cand obiectivul lor, la care s-au dedulcit este Puterea. Minciuna a fost folosita insa pentru ca mii de amarasteni din Interne si Servicii sa-si ceara speriati, pensionarea la varste tinere. Doamna Vasilescu se lamenteaza ca este o adevarata“hemoragie” in structurile militare pe care incearca sa o stavileasca. Minciuna iese insa la suprafata cand anunta pentru stavilire o OUG pentru … 15 septembrie 2017. Pai in doua luni de zile hemoragia va deveni mortala, Armata, Internele si Serviciile ramanand in curul gol la capitolul cadre cat de cat experimentate. Prin urmare, este vorba, stimati camarazi, despre INALTA TRADARE. Intrebarea pe care ne-o punem este cu cine va mai colabora la aplicatii, partenerul nostru strategic, din 16 septembrie, incolo?
Lovitura impotriva militarilor si politistilor este, asadar, o lovitura impotriva Romaniei dar si a S.U.A. si a noii administratii Trump, care vrea sa investeasca masiv si economic si militar in Romania. In octombrie s-ar putea sa constate ca nu mai are unde si ca flancul sudic al Aliantei nu mai exista. Pentru ca va urma, matematic, Ungaria, cum s-a intamplat in 2011 dupa ce Basescu a anuntat ca “militarii romani au inteles”, adica ne-a “ciuruit”!

Doamnelor si domnilor presedinti,

In sprijinul celor de mai sus, va reamintesc declaratiile cu jumatate de gura ale lui Dragnea despre Soros si ce ni se pregateste. De ce nu le mai face? Probabil ca i s-a aratat “pisica neagra”. Noi, insa suntem ca si morti, stim ca nu mai avem alt viitor decat Ghencea Militar, drept care va informam.
Da, vor avea loc masive iesiri in strada in luna octombrie si la Bucuresti si la Chisinau, vizand destructurarea Romaniei, in conditiile in care noi ne vom fi distrus deja, gratie incapatanarii Olgutei de a persista in minciunile privind pensia militara de stat, orice capacitate de reactie!
Colocviul tradatorilor, adica al celor care conduc Romania, din tata-n fiu, de peste 70 de ani, adevaratii comunisti care isi spun astazi globalisti si, sub pretextul democratiei, fac praf Tara noastra, a avut loc exact acum o luna la Timisoara. De ce vor tradatorii distrugerea Romaniei? Pentru ca au furat miliarde de euro de la stat sub pretextul democratiei, au dat strainilor toate avutiile nationale contra protectie si Romania disparand vor ramane cu prada pentru ca nu mai are cine sa-i traga la raspundere. Victima a murit!
Au analizat esecul distrugerii concomitente a P.S.D. si P.N.L. prin transformarea U.S.L. intr-un cretin Partid Social-Liberal si Popular. Au analizat esecul distrugerii P.S.D. si ALDE prin arestarea conducatorilor cu sprijin D.N.A. sau prin implozie. Acesta a fost sensul “Loviturii Grindeanu”! Au concluzionat ca suntem un popor de nenorociti care voteaza stanga si care vrea salarii si pensii. Drept care au decis sa desfiinteze stanga cu mana proprie si acesta este sensul masurilor luate de Lia Olguta Vasilescu. Cand prin Art. 11 al Legii salarizarii unitare ai dat primarilor dreptul de a deveni sefi de banda, de a-si inzeci salariile si de a da afara pe cine vor, facandu-le salarii de mizerie, obtii, matematic, golirea bugetului si eliminarea tuturor functionarilor romani in localitatile in care primarii sunt unguri.
Si au decis sceleratii ca toate ONG-urile care voteaza stanga, si nu sunt legate de Soros, trebuie desfiintate pana la 1 octombrie. In primul rand cele militare, pentru ca bosorogii astia nu numai ca vor salarii decente pentru tineri si pensii decente pentru varstnici dar mai sunt si nationalisti prin educatie si juramant. Ei trebuie dezgustati, umiliti, demonizati, adusi la disperare, lichidati pentru ca sunt un balast pentru Noua Ordine. Asadar, nu numai S.C.M.D. care a fost special demonizat dar si organizatiile dvs. vor fi agresate si supuse, prin minciuna si umiliri, oprobiului public.
Din aceste considerente, la cererea membrilor S.C.M.D. va invit domnilor presedinti de ONG-uri militare, indiferent de provenienta, sa ne aducem cu totii aminte de juramantul de credinta depus Tarii si sa ne facem, in extremis, datoria de aparatori, printr-o actiune comuna.
Excludem cu desavarsire solutia manipulatoare de constituire a vreunei structuri organizatorice pe verticala (superuniune sau partid), deoarece aceasta va fi imediat penetrata, demonizata si distrusa prin manipularea orgoliilor liderilor, santajarea lor sau lichidare. Marea nu o poti supune chiar daca o biciuiesti. A incercat unul Xerxes candva. Cand sute de organizatii merg in paralel pe aceeasi directie, poti lichida unul, doi, trei, noua dintre lideri dar nu pe toti. Este ceea ce s-a intamplat in 1736-1740 in Banat, cand cu sute de “capitani in padure” (harambasi) romanii au tinut pe loc 3 imperii.
Ce tip de actiune comuna? Nu neaparat stradala, pentru ca la asta se asteapta. De pilda, o scrisoare catre Secretariatul General NATO si Departamentul de Stat American, denuntand tradarea si consecintele ei, pe care sa o semnam cu totii, nu numai S.C.M.D.-ul si aliatii sai civili (CNSC) ca in 2011. Alte actiuni pot fi propuse si votate la prima intalnire.
Va transmit asadar, respectuos, rugamintea de a ne comunica pana luni 7 august, orele 16.00, acceptul dvs. de participare si numele insotitorului dvs. (de preferinta specialist in contracarare psihologica sau jurist), pentru ca, in functie de numarul de participanti, sa asiguram un loc discret de desfasurare. Nu este vorba asadar despre o invitatie la un congres al rezervistilor, la care sa vina toti barzauni imbatati de iluzoria lor importanta avuta candva, ci de o intalnire de lucru responsabila, doar a responsabililor de structuri, pentru a stabili o actiune inteligenta comuna, cu efecte sigure in interes national si nu personal sau de casta.
Organizator va fi Comitetul Director al S.C.M.D. prin Biroul Operativ Central.
Daca dvs. agreati ideea unei adresari responsabile comune catre partenerul nostru strategic, va rugam sa ne comunicati tot pana luni la ora 16.00 pentru ca expertii nostri sa realizeze Proiectul scrisorii pe care il vom dezbate, definitiva si semna.
Noi, cei fara viitor, avem ocazia sa dam un viitor camarazilor nostri activi din“Marea Muta” dar si aliatilor nostri civili adica, intr-un cuvant, Tarii.
Inca o data va rog respectuos sa lasam deoparte orice ambitie nefondata, orice apel la glorie fabricata pentru o Istorie falsificata pentru ca, oricum, noi nu mai avem viitor, si sa ne facem pur si simplu, pentru ultima oara, datoria.
Din arsenalul nostru va transmitem in incheiere un indemn preluat de noi din cultura stramosilor presedintelui Iohannis: “Mai bine un sfarsit cu groaza, decat o groaza fara de sfarsit”!

Honor et patria! Vae victis!

Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) Mircea DOGARU


Blitz krieg impotriva militarilor!

            Blitz krieg impotriva militarilor!
  Vizionand emisiunile televiziunilor incepand cu dupa amiaza zilei de 29 07.2017, am avut senzatia acuta ca , printr-o alchimie necunoscuta, au reanviat vremurile regimului Basescu-PDL in Romania! Desi stiam foarte clar ca Basescu nu mai poate fi presedinte, iar PDL , mascat in noul PNL a pierdut alegerile. Si da , am constatat ca asa este, numai ca “actorii “ sunt schimbati. Sau  oarecum schimbati , de vreme ce dl Dragnea , provine  din vechiul PDL si acum, cuibarit la varful PSD continua , in aceiasi termeni  si cam cu aceleasi mijloace opera basista in privinta distrugerii si batjocoririi militarilor. Iar dl Tariceanu confirma, ca un element de continuitate, ca Armata nu este una din prioritatile sale. Bref , s-a dezlantuit, de sambata trecuta, un adevarat razboi fulger impotriva militarilor in care au fost angrenate importante forte . Si elementul surpriza a fost accentuat de faptul ca , varfurile de lance ale acestui atac impotriva militarilor in actvitate si in rezerva , precum si a politistilor de toate categoriilor, sunt cei care , in regimul Basescu ne luau apararea , demascand mizeriile facute noua  de acesta. Iar ofensiva se desfasoara sub steag fals, invocand “dreptatea sociala” si , vezi Doamne, vizand toate pensiile speciale. Ca sa nu devin plictisitor, voi puncta pe scurt faptele.Brusc, pe baza unor dezvaluiri privitoare la intentiile guvernantilor de a emite o OUG de modificare a Legii pensiilor militare de stat, facute de dl Coarna- presedintele unui important sindicat al politistilor,  s-a dezlantuit un adevarat masacru mediatic  impotriva militarilor, masacru care  a pregatit intrarea in arena a “pieselor de nouazeci” adica  a politicienilor care sa dea gals vointei lor de “dreptate si adevar”. Astfel, jurnalisti cu greutate care, repet, pe timpul lui Basescu ne plangeau de mila si infierau abuzurile regimului de atunci, ne-au atacat cu o virulenta de nedescris , promovand tot felul de minciuni si manipulari , cum sunt:
-prezentarea pensiilor magistratilor militari ca fiind pensii tipic militare, in vreme ce aceste pensii sunt calculate dupa legea care reglemeteaza pensiile magistratilor;
-Prezentarea, in mod fals si tendentios, a pensiilor militare ca fiind pensiile speciale cele mai “daunatoare “pentru Bugetul de pensii si asigurari sociale(?) si cel de stat. Un singur jurnalist, RADU TUDOR, a prezentat situatia reala, si anume: pensile militare nu sunt pensii speciale;ele nu sunt platite din bugetul de pensii si asigurari sociale; iar in privinta cheltuielilor cu aceste pensii se constata ca pensia medie din randul celor cu adevarat pensii speciale este cca. 1400 de euro,adica 6300 lei, iar pensia medie militara este de cca 3250 de lei (3000 in MApN si 3500 la MAI). Astfel, pentru cei 8600 de “pensionari speciali” se cheltuiesc lunar 54.180.000lei, iar pentru 150.000 de pensionari militari se cheltuiesc 487.500.000lei. Deci , pentru de aproape 18 ori mai multi pensionari militari se cheltuiesc doar de 9 ori mai multi bani decat pentru cei 8600 de pensionari speciali. Si unde este atunci “periculozitatea” pensiilor militare? Sunt ele atat de exorbitante , asa cum sunt prezentate de condotierii de presa si de politicieni? Atunci cum sunt cele ale “specialilor” , de vreme ce media lor este dubla fata de cea a pensiilor noastre?
- Prezentarea pensiilor militare ca fiind pensii supradimensionate in raport cu soldele avute la pensionare si chiar ale celor in activitate aflati pe functii similare. S-a lansat bomba ca avem pensii de 130% fata de soldele avute. FALS, deoarece art. 40 din OUG 57/2015 a eliminat aceasta posibilitate, prin modificarea Legii 223/2015, adoptata de majoritatea PSD, inclusiv cu voturile opozitiei de atunci. Iar pensiile au fost recalculate(nu s-a terminat operatiunea de recalculare)pe baza acestor prevederi. Si atunci de ce mai sperie si intoxica lumea PSD si condotierii sai de presa cu fantoma propriei neghiobii?
  Se poate insa ca , in dinamica evolutilor din domeniul fiscal, pensiile noastre nete sa fi devenit mai mari ca venitul net pe baza caruia ne-au fost calculate, Si iata cum: pensiile au fost indexate , in vreme ce abia acum soldele militarilor aflati in activitate au fost marite. Sa fim intelesi, soldele de functie( cele de grad nu, din cate stiu)care au intrat la calculul pensiilor noastre, iar nu nu stiu ce spor acordat acum si de care noi nu am beneficiat!Apoi sa nu uitam ca potrivit noilor reglementari, 2000 de lei din pensiile tuturor(deci si ale noastre) sunt neimpozabile, iar pensionarii nu mai platesc contributii de asigurari de sanatate. Indemn pe oricine are vointa de a vedea adevarul, sa faca un calcul pe un exemplu aleatoriu, care nu stiu daca exista exact ca suma,in realitate: sa zicem 7000 lei baza de calcul a pensiei(brut); pensie de 6500 lei(brut). Pentru 7000 lei venit se plateau impozite si taxe astfel:10.5% asigurari sociale,5.5% asigurari de sanatate, 16% impozit pe venit. Pentru 6500 lei pensie se platesc doar 16%. Si nu pentru 6500lei, ci  calculat acest 16% pentru 4500lei, avand in vedere deducerea neimpozabila de 2000lei! Nu sunt expert contabil , dar grosso modo cifrele arata asa:din solda bruta , baza de calcul a pensiei ramanea un net de cca. 5000 lei, iar din pensia de 6500 ramane , in actualele conditii , un net de cca. 5700. Asa ca Legea pensilor militare nu are niciun amestec in aceasta situatie. Oare cum arata acest calcul aplicat unei pensii cu adevatat speciale de 20.000 lei ? Incercati si calculati. Dar numai pensiile militare sunt cele atacate!
-Culpabilizarea militarilor, conform “sistemului” basist: nu au contribuit la fondul de pensii si deci chiar nu ar merita pensie, numai ca ne milostivim noi de ei. FALS! Militarii au contribuit in conditiile impuse de Statul  Roman prin legile sale, fara a fi intebati , fara a putea negocia ceva, fara a se putea opune. Atat doar ca au contribuit direct la Bugetul de Stat, cu cat a stabilit legea. Iar Statul Roman i-a spus, prin lege,  militarului ca, o parte din acei bani cu care el a contribuit la Bugetul de Stat ii vor asigura o pensie suplimentara. Pensie furata astazi prin art .40 din OUG 57/2015 . Pentru ca nu este pe placul lui Basescu , Vass, Olguta , Dragnea, Tariceanu … a unora precum Chireac, Zara,  Rosca-Stanescu, Dana Grecu,  Ciutacu, avocata Alice nustiucum etc Care proclama egalitatea in drepturi a cetatenilor!Corect acest principiu constitutional. Dar cum ramane cu partea cealalta a egalitatii, adica cu egalitatea in privinta obligatiilor si a interdictiilor , a restrangerii unor drepturi, munca nenormata,  a riscurilor etc Fara de care egalitatea in drepturi este schioapa!!! Daca  ar fi dupa dl Zara, militarii ar trebui sa aiba obligatiile , interdictiile si restrangerea unor drepturi asa cum sunt impuse de normele in vigoare , dar sa fie egali in drepturi cu femeia de serviciu! Iar dna avocata Alice(scuze,nu am retinut numele de familie), in emisiunea patronata de dl Gadea, ne-a aruncat in derizoriu , in cel mai pur spirit avocatesc , spunand ca nu e nici o problema ,ce daca militarii si politistii mor la datorie! Ca doar si avocatii mai mor de infarct , comotie … inecati pe Coasta de Azur, pe la ski la Val d’Iserre as adauga eu, ca daca tot este sa ne ironizam , macar sa o facem ambele parti. Dna Alice, pompierii militari mor scotand din foc sau apa avocati ca dvs sau /si averile lor,politistii asigurandu-va protectia, ucisi de descreerati care  si prin prestatia unora ca dvs , a unor procurori si judecatori nu sunt pedepsiti sau dusi la casa de nebuni, iar militarii mor prin teatrele de operatiuni militare aparand interesele Romaniei.  Din randul nostru , cei care suntem in rezerva , au murit multi construind Transfagarasanul , Canalul , in mine etc Ca sa nu mai vorbim de cei din serviciile secrete despre care nu stim pe unde au cazut la datorie, aparand tot interesele tarii. Da,de curand, unii dintre acestia din urma au facut greseli, cunoscute de altfel. Dar va intreb: oameni ca dvs, politicienii , procurorii etc de ce nu i-ati oprit si tras la raspundere? Din lasitate , va spun eu!Inainte de a continua , pentru a nu avea surprise, precizez ca nu sunt antisemit si respect poporul evreu pentru contributia sa la panteonul civilizatiei umane si, printre altele, pentru ca evreii au stiut sa ramana evrei , oriunde s-au aflat in lume. Si acum, dna Alice, daca jertfa unora dintre noi ati trimis-o in derizoriu,  ce parere ati avea daca despre Holocaust s-ar face afirmatii precum cele ale dvs la adresa noastra? Adica ceva de genul: “lasati , ca doar au mai murit si altii”? Ca evreica,asa cum v-ati declarat intr-o emisiune televizata, nu ati accepta  asa ceva.  Ati sari in sus si ati spune ca este altceva! Da doamna,ar fi o mare magarie, sunt de acord! Si ma inclin in fata celor care au murit in Holocaust, cu toata sinceritatea si compasiunea! Dar dvs vad ca nu puteti accepta ca si moartea militarilor si politistilor in timpul si din cauza serviciului insemna o jertfa pentru binele natiei, nu un fapt  ca moartea Elodiei( Dumnezeu sa o ierte si sa-l pedepseasca pe vinovat!). Daca dvs nu puteti accepta sa va fie batjocorita etnia, nici eu nu pot accepta sa fie batjocorita categoria socio - profesionala din care fac parte.  Sa va fie rusine pentru laturile aruncate asupra acelora dintre noi care au murit servindu-si tara! Nu pot insa sa nu remarc corectitudinea, luciditatea si verticalitatea demersului dlui avocat si profesor LUCIAN BOLCAS care , fara sa “umfle”  cu nimic  lucrurile, a prezentat in mod real  si in conformitate cu Stiinta Dreptului, situatia noastra. Tot respectul maestre!!! Asadar, putem constata cu usurinta ca , aproape toate emisiunile de la Antena 3, RTv, Realitatea etc au fost adevarate “ambuscade mediatice”  pentru cei care se straduiesc sa apere drepturile militarilor si politistilor. Doar cei care incearca sa le apere , nu si cei care ar trebui  le reprezinte. Pentru ca , in nota de acum cotidiana, generalii si chestorii nostri in activitate si  in rezerva stau pititi inapoia birourilor ! Nu asa a facut seful Statului Major al Armatei Franceze care , vazand diminuat bugetul armatei de care raspunde in fata natiunii, si-a inaintat demisia de onoare! Dumneavoastra ce veti lasa in urma? Turneele prin garnizoane prin care incercati sa ne convingeti ca 65% este mai bine decat 80%? Va multumim! Macar pentru atat!
 Dar sa revenim la “ambuscada mediatica” despre cadre vorbeam: realizatorii gen Gadea si Ciutacu au adus in emisiunile respective avocati, doamne avocat, care sa dea un aspect doct , de cunoastere a legilor, pe langa postura sugerata de aparatori ai poporului impotriva “pericolului pensiilor militare”. Ca de pensiile cu adevarat special doar s-a amintit in treacat, ca ar fi si ele pe undeva , pe acolo, dar nu,nu ele, astea militare sunt pericolul cel mare! Cam atat despre componenta  mediatica a blitz krieg-ului. Care a pregatit  si s-a impletit cu asaltul politic. Au fost  si actiuni premergatoare ale factorului politic. De inselare si adormire a orgniatiilor militarilor in rezerva. Astfel , cu vreo doua saptamani inainte, ministrul apararii l-a chemat pe presedintele SCMD de la care a vrut sa afle problemele noastre vis a vis de pensiile militare. I-au fost prezentate, i s-a lasat documentatie. Si a folosit-o … dar impotriva noastra! Eu unul suspectez ca a predate-o Olgutei Vasilescu. La inceputul “ crizei” s-a desfasurat un adevarat “ cadril” al declaratiilor ministrilor implicati. Oamenii au spus adevarul, insa numai aparent, deoarece au mintit prin omisiune. Au declarat ca ministerele lor nu au in lucru  o astfel de ordonanta, dar nu au spus un cuvintel despre travaliul infocat al dnei Olguta Vasilescu pe aceasta OUG! Oare nu stiau? Sa fim seriosi!  La doua ore, a iesit Olguta Vasilescu, minstrul muncii si a spus totul, sau ma rog ce vrea ea sa stim, deocamdata. Apoi au iesit “piesele de nouazeci”ale guvernarii: dl Tariceanu care a “deschis ostilitatile” probabil ca sa-l derobeze putin pe dl Dragnea , si asa destul de “uzat”de alte scandaluri ale guvernarii haotice a aliantei PSD -ALDE. A spus ca pensiile militare sunt prea mari , mai mari decat baza de calcul, eforul bugetar prea mare etc Nimic concret despre adevaratele pensii speciale!  Apoi dl Dragnea, cu aceleasi sustineri, la care s-a adaugat(inca) o mare minciuna: daca nu “rezolvam” problema pensiilor militare , nu vor fi resurse in bugetul de pensii ca sa marim punctul de pensie. Nu dle Dragnea, nu au nici o legatura pensiile militarilor cu Bugetul de pensii si asigurari sociale! Pensiile militarilor se platesc din bugetul alocat ministerelor de care acestia apartin. Si, ia haideti sa aruncam o privire asupra Bugetului de pensii si asigurari sociale, sa vedem de ce “nu sunt bani “ cum solomonesc Cassandrele gen Chireac! Pai nu sunt bani in Bugetul de pensii si asigurari sociale pentru ca:
1) forta de munca a scazut dramatic dupa ‘89prin:
 -pensionari fortate,
-imbatranirea populatiei,
-exodul in strainatate al fortei de munca ;
2)pe cale de consecinta, au scazut numarul si cuantumul contributiilor la acest buget;
3)s-au extins fenomenele de munca la negru si munca la gri;
4)s-a marit numarul de persoane care primesc prestatii banesti din acest buget, incluzandu-i fortat pe toti in categoria pensionari. Astfel avem in jur de trei milioane de falsi pensionari, printre care multi oameni care nu au muncit poate nici macar o clipa!
5) au scazut, inca o data  sumele care intra in acest buget prin virarea a aproape jumatate din sumele respective la societatile de asigurari, in contul pilonului doi de pensii. Nu cred ca undeva in lume se mai intampla asa ceva, ca societatile de asigurari sa primeasca, fara sa miste un deget,cadou de fapt, sume considerabile pentru niste pensii pe care nimeni nu stie daca cineva le va vedea.
Alaturi de distrugerea economiei nationale,  cam astea sunt cauzele care ii fac pe politicieni sa anunte catastrofa, colapsul sistemului public de pensii.  Dar , desi se pot lua masuri, nimeni nu face nimic! Spre exemplu , sa se acorde ajutoare sociale  numai acelora care in mod obiectiv au nevoie de ele , iar cu sumele ramase sa se faca investitii care sa ofere locuri de munca. Ei , da, dar cei care primesc ajutoare pentru nemunca, numiti inselator pensionari, constituie un bazin electoral pe care toate partidele doresc sa si-l adjudece. Si atunci? Pai atunci pensiile militare sunt de vina! Si asta spusa repetat, duce la reactii de dusmanie asupra militarilor in tot spectrul social: de la Gogu de pe strada pana la profesorul universitar si lider de sindicat Hadar! Ca sa nu mai vorbim de alti lideri sindicali care pe timpul regimului Basescu-PDL au facut “ciocul mic”, sau au disparut, prinsi find cu soalda si exploatati de Basescu. 
  Daca la cele de mai sus , adaugam ca a aparut si Basescu ca sa spuna ca el a facut bine si ca singura cale este sa ne intoarcem la ce a facut el, desfiintandu-ne pensiile, precum si faptul ca nu l-a contrazis nimeni, avem imaginea mai clara a ceea ce ne asteapta de fapt. Cel mai de vreme la toamna si cel mai tarziu la anul , pe vremea aceasta, cred eu! Iar “presatia” ministrului muncii, dna Olguta Vasilescu a fost cea care a raspandit, o data in plus toate enormitatile pe care le-am enumerat si demontat pana acum in acest material. Nimeni nu stie concret ce va cuprinde OUG, dar dna Vasilescu a spus ca se vor plafona pensiile miltare la 100%din cuantumul bazei de calcul( plafonare redundanta , ca sa zic asa , cu cea instituita de art 40 din OUG 57/2015) si se vor abroga prevederile Legii 223/2015 privind actualizarea pensiilor militare in functie de cresterea soldelor de grad si functie ale militarilor in activitate. Dupa ceea ce a prezentat Radu Tudor , ar fi vorba si de modificarea bazei de calcul a pensiilor militare, aceasta urmand sa fie media soldelor pe ultimeme 12 luni. Nimeni nu stie adevarul. Si mai vorbim de transparenta procesului de legiferare!
In concluzie, se pare ca:
-Guvernarea PSD –ALDE, pe langa tarele ei, copios “ajutata” de presedintele Johannis care este de fapt liderul opozitiei, de o parte a aparatului judiciar,de importante forte economice si de influenta care opereaza in Romania , si-a inceput declinul prematur, cu consecinte importante. Romanii sunt prizonierii si victimele acestei lupte pentru a impiedica aplicarea masurilor din programul de guvernare. Printre aceste victime se numara si militarii.
-Chestiunea pensiilor militare este una perena, care se pare ca functioneaza , in toate guvernarile,ca o supapa de admisie pentru acumularea de fonduri care sa fie folosite in “beneficiul poporului”. Am vazut cum, pe timpul lui Basescu, si tare imi e teama ca vom vedea cam acelasi lucru si acum! Deci, ca de fiecare data, lupta politica este in fapt o lupta pentru ciolan. Iar situatia noastra a fost folosita ca ‘’munitie “ in aceasta lupta . Nu exclud amestecul extern in aceste actiuni, in sensul ca NATO isi doreste sa scape de toti militarii romani care au fost pregatiti si formati inainte de ’89. Cu orice risc.De unde si ideea aruncata pe piata  si sustinuta inclusiv de dl prim ministru Tudose, ca pana in septembrie, cand zic ei ca va intra in vigoare OUG , sa iasa toti cei care doresc sa iasa. Probabil ca exista unele planuri si vor sa fie siguri ca militarii de la noi nu o sa judece (de loc sau prea mult) ordinele pe care le primesc. Iar altii , probabil doresc sa fie cati mai putini militari, iar acestia sa fie plasati in partea de jos a piramidei militare. Iar cei care in mod artificial , “arzand” etapele vor ajunge in structurile de comanda si stat major sa fie fara experienta. Dar obedienti!
 Una peste alta , batjocura la adresa militarilor continua si sunt toate sansele sa se intinda si in viitor.
 CE ESTE DE FACUT?
Sigur , nimeni nu are raspunsuri la toate intrebarile. Si nici nu ar fi “igienic” sa ne expunem intentiile.
Putem aborda problema pe doua planuri:
A)     La nivelul categoriei socioprofesionale din care facem parte
 La sugestia vicepresedintilor coordonatori de zona, s-a lansat déjà un apel catre toate organizatiile militarilor si politistilor, afisat pe blogul SCMD . Ne vom intalni rapid , vom discuta si vom decide cum sa ne coordonam actiunile , fiecare cu mijloacele de care dispune , pentru a face fata agresiunii care ni se aplica de sapte ani incoace. SCMD are creionat un plan pe care il va supune dezbaterii alaturi de celelalte propuneri ale organizatiilor militarilor in rezerva si politistilor.
  Putem lupta, cu cateva  conditii: sa vrem toti sa o facem,sa fim uniti si sa fim perseverenti! Nu avem ce pierde. Poate doar viata, asa cum au murit sute , mii de camarazi de ai nostri din 2010 pana acum . Si asa am jurat ca ne-o dam pentru o tara care ne batjocoreste! Asa ca daca ,Doamne fereste, ne-o dam in lupta pentru drepturile noastre, macar stim pentru ce am facut-o.
B)      In plan personal,
Evident, fiecare va lua decizia care considera ca il reprezinta si il serveste cel mai bine. Aceste doua nopti, mi-au dat posibilitatea sa ma gandesc la multe lucruri. Punandu-mi intrebari si cautand raspunsuri. Astfel , m-am intrebat ce as face daca as fi in activitate? Grea intrebare,greu raspuns! Cei care sunt in activitate sa analizeze bine care le sunt interesele si perspectivele. Eu unul as merge pe cat se poate de mult pe certitudini. Si nu as rabda batjocura. Sunt convins ca daca as fi in activitate , as putea fi usor inlocuit. Ca si ceilalti de fapt,iar apararea , ordinea publica si siguranta nationala ar putea fi asigurate de persoane ca dl. Zara, dl. Chireac,dl. Ciutacu,dl. Dumitrescu,dl. Rosca –Stanescu, dl. Marica, dl. Hadar. Poate dna Olguta, dna Alice, dna Vass… De ce nu? Doar au demonstrat ca se pricep excelent ! Iar in fruntea SMG , un prim balerin ar face figura buna, de vreme ce seful SMG este asimilat ca salarizare cu ocupantul unui astfel de post, dupa cum se pare! Daca asta vrea natia romana prin reprezentantii ei politici si ai societatii civile, ce sa-i faci!  Dar sunt rezervist  si in conditiile in care , cu credinta mi-am indeplinit obligatiile asumate prin contract si sub juramant cu chezasia vietii fata de Statul Roman, iar acesta , de sapte ani, prin alesii lui si unii reprezentanti ai societatii civile, ma batjocoreste si nu vrea sa-si indeplineasca partea lui de contract, ma intreb daca eu trebuie sa mai mentin reletia de cetatenie cu Statul Roman. Am jurat sa apar tara, dar tara nu ma vrea printre aparatorii ei . Poate ar prefera mai de graba sa nu mai exist, ca sa faca economie de bani. Nu poti sa aperi o tara daca aceasta nu vrea , nu? Atunci ce e de facut?   Sa ne gandim impreuna!   

 Vicepresedinte coordonator Zona Centru
 Presedintele Filialei 1 Sibiu a SCMD
 Col.(r) Tudosie Stefan                                                                                                                                                            


Revolta unui REZERVIST

Revolta unui REZERVIST,

                Inainte de toate vreau sa va aduc la cunostinta ca nu sunt membru al nici unui partid politic, fiind de mult timp in opozitie cu toate formatiunile politice.
De cateva zile urmaresc ”revolta” mediatica a multor asa zisi ”formatori de opinie ”, care dau cu laturi cu predilectie in doua categorii socio-profesionale care de mii de ani, au fost, SUNT SI TREBUIE SA RAMANA, STALPII PE CARE SE SPRIJINA de aceleasi mii de ani, INTREAGA SOCIETATE ROMANEASCA CARE A TRAIT INTRE GRANITELE ACESTEI TARI.
                Sistematic, BISERICA si ARMATA ( si cand spun ARMATA ma refer la M.Ap.N.), prin situatii punctuale, care nu au legatura cu realitatea, sunt atacate in media de diversi indivizi care se autointituleaza politicieni sau analisti, lovind in mod voit la stabilitatea acestei natiuni.
                Pentru doi preoti care au facut nu se stie ce, atata timp cat instante existente in aceasta tara nu si-au spus clar punctul de vedere, este batjocorita intreaga biserica ortotoxa romana, ceea ce nu poate fi catalogat decat ca un act voit de destabilizare a acestei tari. Nu apar eu preotii, caci este Patriarhia Romana care are acest atribut si trebuie sa si-l execite prompt, hotarat si daca este cazul in mod agresiv, pentru descurajarea initiativelor astora care nu sunt interesati decat de rating sa nu mai mediatizeze tampenii pe toate posturile.
                Acum a venit randul militarilor sa fie atacati ca destabilizatori ai bugetului de stat, caci au pensiile foarte mari. Din toata cloaca de oameni care nu stiu cata carte au facut, nu stiu cata cultura au si nu stiu daca au facut ceva concret in viata lor, excepatand ”parole, parole, parole”, RESPECT PENTRU JURNALISTUL RADU TUDOR DE LA ANTENA 3, care atat cat poate explica audientei situatia asa cum este ea. Inca odata RESPECT DOMNULE RADU TUDOR.
                Nu am sa mai reiau argumentele mai mult decat pertinente ale colegilor mei din Sibiu si Pitesti, dar am sa scot in evidenta un singur aspect, de care nimeni nu spune nimic.
                NIMENI, de la domnul Dragnea, la dna Olguta, de la dl. Coarna, la dl. Hadar, de la dl. Gadea, la dl. Rares Bogdan, NU SPUNE CA PE ORDINELE DE IESIRE DIN SISTEMUL IN CARE A LUCRAT FIECARE MILITAR, SCRIE, INDIFERENT DE STRUCTURA ( M.Ap.N, M.A.I., S.R.I., S.T.S., S.I.E.) ca INCEPAND CU DATA SE TRECE IN REZERVA CU DREPT DE PENSIE ..........
                Doamna Olguta, domnule Dragnea, oamenii acestia, ies la pensie, dar ORICAND SUNT LA DISPOZITIA STATULUI ROMAN, caci constituie REZERVA DE CADRE A SISTEMULUI NATIONAL DE APARARE, si de aceea sunt platiti actualmente  cu baza de calcul care este 65% din solda neta in care este inclusa si pensia suplimentara si nu are nimeni dreptul sa depaseasca 85% din solda neta a similarului care este acum in activitate,  asa ca prin ”valurile” ce le-ati fact in ultimele zile, doamna Olguta si domnule Dragnea nu ati facut decat sa dati prilejul unor oameni cu scoala facuta la distanta....de carti, si cu, cultura zero, sa ne faca pe toti ”tablagii” si ”nesimtiti”. Deci domna Olguta si domnule Dragnea, ori nu stiti carte, ori nu ati invatat si nu stiti nimic din istoria acestui neam care la vremi de restriste s-au coagulat in jurul ARMATEI si A BISERICII, in nici un caz pe langa vreun partid politic sau vreun politician si asta trebuie sa va dea de gandit. De aceea v-au ales romanii, sa ganditi pentru ei, pentru binele lor, luand masuri pentru binele oamenilor nu pentru nenorocirea lor. Faceti ce v-ati angajat si nu va mai vaitati ca niste tate in piata, ca medicii va fac probleme; profesorii va fac probleme; militarii va fac probleme; pensionarii de toate felurile, va fac probleme; patronii si capitalul romanesc va fac probleme. Toata lumea va face probleme, mai putin nesimtitii din administratia locala, pe care voi ii pastoriti, nu va mai fac probleme, cand si-au fixat salarii mai mari decat Presedintele Romaniei ( caci asa ne spuneati dna Olguta si domnule Dragnea, cand ne abureati cu legea salarizarii unitare la bugetari, ca nimeni din bugetarii din tara asta nu va avea un salariu mai mare decat al Presedintelui Romaniei ).
                Tot voi politicienii, dupa ce ati distrus intreaga economie nationala, fara a pune nimic in loc; dupa ce ati distrus sistemul de invatamant, anual modificand programa functie de camarila manualelor scolare a fiecarui politician, aiurind elevii, care sunt din ce in ce mai putin educati, pentru ca voi politicienii sa puteti manipula mai usor niste oameni care nu stiu nimic si nu sunt capabili de nimic; ati distrus sistemul de sanatate, gonind medicii, pentru care a caror formare profesionala am platit si eu prin taxe si impozite, in strainatate ca cum sa mori cu zile in tara ta, unde spitalele sunt vai mama lor, iar medicii, cu tot respectul....chiar daca le-ati marit salariile, tot mai primesc plicuri, fara a lua nimeni masuri; ati pus umarul la distrugerea agriculturii care se usuca din lipsa de irigatii, caci sistemul de irigatii ce l-am avut, a fost distrus de oamenii vostrii, politicieni de doi bani; ati distrus plamanii acestei tari, ne fiind in stare sa stopati taiere padurilor cu care ne mandrim de la daci incoace si va mirati de desertificarea Olteniei, a Dobrogei si parte din Muntenia; nu ati fost in stare sa uniti la 100 de ani de la Marea Unire, fostul Regat cu Ardealul, dovada maxima de patriotism...halal patrioti, dna Olguta si domnule Dragnea si toti cei de dinaitea dvoastra. Si inchei cu distrugerea Deliberata a ARMATEI, prin desfiintarea fara noima si fara a pune nimic in loc, incepand cu anul 1999, a multor unitati militare in totalitate ( asta insemnand DISPONIBILIZAREA INTREGULUI PERSONAL si ramanerea cazarmilor nepopulate ), pentru reducerea numarului de militari, conform intelegerilor cu NATO. Ce a rezultat in urma acestei actiuni TOTAL NEPREGATITA? Mii de oameni s-au trezit la varste la care isi incepeau ascensiunea in cariera AU FOST DATI AFARA DIN SISTEM ( in care au ramas colonei si generali vesnici pe functii chiar daca aveau sau erau pe langa varsta de pensionare ) FARA A SE RECUPERA NIMIC DIN O EVENTUALA FORTA DE MUNCA SUPER CALIFICATA, caci economia era distrusa. Casarea marii parti a tehnicii militare, care cansta in mari cantitati de fier, a incaput pe mana unor smecherasi care au valorificat-o eficient pentru ei si cei care ii sustineau din spectrul politic. Si au mai ramas cazarmile care au intrat si vor intra pe mainile celor priceputi in imobiliare, care le-au valorificat si urmeaza sa le valorifice eficient pentru ei si cei care ii sustin din tot spectrul politic.
                Doamna Olguta si domnule Dragnea, niste oameni politici responsabili ar fi GANDIT O ASTFEL DE ACTIUNE, IN FAVOARE NATIUNII ROMANE. Cum? Va spune o varianta, gratis, un REZERVIST REVOLTAT, care a mai vorbit in cadrul actiunilor comune cu cei din NATO, cu militari din statele membre si ne-au spus cam ce fac alte state din UE si NATO cu CEI CARE AU SERVIT INTERESELE STATELOR RESPECTIVE:
Pe linie de personal, prin AJOFM, incadram PRIORITAR in munca (cum este legea din Franta) personalul cu inalta calificare in SECTORUL DE STAT SI PRIVAT, conform pregatirii fiecaruia;
Tot pe aceasta linie de personal, constituiam un fel de Garda nationala, cu misiunea de a interveni in caz de dezastre, incendii, cutremure inundatii, inzapeziri si alte situatii de forta majora, cu o remuneratie simbolica, grosul venitului constituind pensia. Si uitati doamna Olguta si domnule Dragnea, cum nu mai vedeam la televizor, cum 4 jandarmi care au misiunea de a salva un om de la inec, dupa ce a scapat dintr-un accident cu un elicopter pe lacul Siutghiol, trag intr-o barca cum ii duce capul, fara ca ambarcatiunea respectiva sa inainteze vreun metru, in timp ce supravietuitorul murea cu zile ( poate mai stiti momentul, cand operatiunea era condusa de un alt domn celebru, general cu 4 stele care a schimbat pijamale si lenjerie la soldati, renumitul Oprea G.); sau situatia prabusirii avionului pilotat de Adrian Iovan, cand un astfel de detasament, doamna Olguta si domnule Dragnea, ar fi stiut cu siguranta sa citeasca niste coordonate geografice ( ceea ce nu are cum sa stie un pompier de la ISU, ca nu este treaba lui ) si avea si cu ce sa ajunga in timp util la acei oameni, caci aveau tehnica de la unitatile disponibilizate, doamna Olguta si domnule Dragnea;
Tehnica de lupta se recupera spre folosinta acesteia in cadrul acestor detasamente ale Garzii Nationale;
Cazarmile ramase nepopulate puteau fi valorificate de politicieni responsabili in doua modaliati ce imi vin acum in minte, functie de localizarea acestora:
Cele din camp si poligoanele ce nu se mai foloseau, folosite pentru campuri pe care se instalau panouri fotovoltaice pentru producerea de curent electric si introducerea lui in reteaua nationala de energie;
Cele din localitati, schimbat destinatia: fie azile de batrani, fie penitenciare:
Cu tot respectul doamna Olguta si domnule Dragnea, asa trebuie sa ne demonstrati ca sunteti oameni cu viziune si oameni responsabili pentru destinele acestui popor. La taieri sa stiti doamna Olguta si domnule Dragnea se pricepe cel mai prost om de pe lumea asta. Omul politic cu viziune si respect fata de cel pe care il guverneaza, nu isi sfideaza semenii si nu se da SUPERIOR, in conditiile in care prin pregatire si realizari demonstreaza contrariul.
Doamna Olguta si domnule Dragnea, stiu ca va va veni greu sa va sfatuiti cu domnul Adrian Nastase, dar faceti efortul si intrebati-l pe dumnealui, cum platea domnia sa REZERVISTII MILITARI; PANA CAND LE ACTUALIZA PENSIILE ODATA CU MARIRILE DE LA ACTIVI SI CAND ACESTIA RAMANEAU CU PENSIA FIXA. Dansul stie, caci a facut aceste lucruri, dar pe atunci dvoastra navigati liber prin PRM, prin PD sau pe unde va era caldut si bine. Nu vreau sa fiu considerat vreun sustinator al PSD, dar ca sa fim rigurosi cu realitatea trebuie sa recunoastem ca singurul premier care a respectat din acest punct de vedere rezervistul militar a fost domnul Adrian Nastase. Cum tot in sprirtul adevarului trebuie sa recunoastem ca Presedintele Iohannis, care poate fi ”amendat” pentru altele, nu trebuie sanctificat pentru ce ni se intampla, atata timp cat fara a modifica cu o virgula Legea 223/2015, a promulgat-o; a reusit sa isi impuna cei 2% din PIB pentru aparare; a facut ceva demersuri pentru dotarea armatei la noile paradigme de securitate.
Doamna Olguta si domnule Dragnea, un REZERVIST REVOLTAT, va roaga sa constientizati ca fie ca vrem sau nu vrem, daca ati fi facut ceva carte si ati fi invatat ceva pe la istorie si geografie, ati fi retinut ceva din filme – daca v-a fost prea greu sa cititi niste carti, tara noastra ca si intreaga Europa este in razboi, fie ca o recunoasteti, sau nu. Caci daca ati fi facut carte, ati fi stiut ca in conditiile primelor faze ale razboiului ( dezinformarea, redislocari de trupe, executarea in crescendo de excerciitii militare preponderent pe langa frontiere cu scop de descurajare si pregatirea agresiunii electronice ), ma concentrez pe acest subiect, intarind stabilitatea in tara si luand masuri multiple de aparare a acestei natiuni, peste Art. 5 al NATO. In aceste conditii, doamna Olguta si domnule Dragnea, va permiteti sa dati la temelia unuia din pilonii acestei natiuni, fara a va gandi macar pentru un moment sa va sprijiniti pe el in aceste vremuri tulburi. Manipulati romani contra romani, mintind ca sunt peste 5 milioane de pensionari, cand stiti bine ca sunt doar pana in 2,3 milioane de pensionari, diferenta fiind bazinul majoritar de votanti a tuturor partidelor, constituit din cei care primesc ajutoare sociale, persoane care nu au contribuit in nici un mod la fondurile de pensii si care trebuiesc ori sa fie incadrati in campul muncii, ori sa generati venituri la bugetul de stat din care sa ii recompensati pe acesti oameni, caci de aceea ati ajuns la guvernare – sa rezolvati probleme, nu sa ne apareti ca niste vedete frustrate la TV sa ne mintiti cat de greu va este.
Doamna Olguta si domnule Dragnea, daca nu sunteti capabili sa produceti bani ( nuuuuuu, nu pentru voi, ca asta am vazut ca stiti, contrastand prin realizarile in acest plan cu cei de stanga de oriunde din lumea asta, domnule Dragnea, caci tot spuneati ceva in acest sens legat si de pensiile militare), pentru aceasta natiune, lasati alti PSD-isti mai priceputi sa o faca.
Referitor la numarul mare de cereri de pensionare din ultimele zile, nu sunt eu in masura sa fac o analiza a moralitatii acestor domni si multe doamne, mai ales ca:
Provin din entitati despre care nu stiu mare lucru;
Fiind vorba de multi generali, generalese, colonei si colonalese, doamna Olguta si domnule Dragnea sa stiti ca nu eu le-am dat gradele militare, ci voi clasa politica ati facut toate acestea, dar nu ma faultati pe mine pentru netrebnicia voastra de a face aceste avansari si apoi sa va vaitati ca au pensii enorm de mari, dar sa ii angajati in ministere in diverse functii. Nu eu am facut astfel de lucruri, doamna Olguta si domnule Dragnea, ci voi aveti puterea sa numiti si sa deznumiti astfel de unelte de care v-ati folosit in a dezintegra anumite sisteme de forta ale statului roman.
Si Inainte de a incheia, doamna Olguta si domnule Dragnea, va spun ca de cand ati conceput legea salarizarii unitare, ati aratat respectul ce il aveti fata de militarii armatei romane ( de care va aduceti aminte doamna Olguta, doamna Firea si domnule Dragnea, doar de Ziua Nationala si va rastiti la toate TV-urile ca nu sunteti pe timpul paradei militare la tribuna oficiala), situand pe Seful Marelui Stat Major, la indice de mutiplicare echivalent papusar  sef.... NO COMENT. Dar sa stiti doamna Olguta si domnule Dragnea, ca nu suntem prosti si de atunci am inteles ca pe termen lung, voi politicieni fara viziune si fara personalitate de exceptie a acestei natii, vizati distrugerea fizica a acestei categorii de pensionari, civili, sau militari deoarece:
La civili nu luati in calcul grupa speciala de munca a unor oameni care si-au distrus sanatatea in activitatea desfasurata, iar pe ceilalti pensionari, as cum am vazut la casa de pensii ii tot puneti pe drumuri sa va aduca zeci si zeci de hartii sa va dovedeasca voua diverse lucruri, pentru a-si obtine drepturile;
In sectorul militar, UMFLATI artificial soldele activilor, cu sporuri ( a se vedea sporurile din OUG 57/2015 art 40, preoponderent pentru M.A.I. si servicii ), care la M.A.I. si servicii se regasesc si in calculul pensiilor. Acest segment al sporurilor este ”jucaria” voastra, pe care oricand o puteti anula, functie de interesele voastre, reducand oricand baza de calcul a pensiei. Daca erati serioasa in abordarea legii salarizarii unitare, doamna Olguta, asa cum ati facut-o doar declarativ, functie de pregatire si responsabilitatatea muncii, ati fi incadrat si militarii intr-o schema existenta de pe vremea lui CUZA si a comunistilor, astfel ca un ofiter absolvent de scoala militara sau un subofiter la cel mai mare grad sa fie pe la mijlocul grilei de multiplicare facand alinierea la nivelul tuturor celor vizati de lege, functie de acest reper, unde ponderea soldei sa o constituie solda de functie si solda de grad iar sporuri, variabile cat mai putine spre zero. Tin sa va aduc la cunostinta doamna Olguta si domnule Dragnea, ca cei din M.Ap.N. TRECUTI IN REZERVA PANA IN 2011, ORICUM NU AU  CUM SA BENEFICIEZE DE SPORURI CARE AU APARUT DUPA 2011 – vezi OUG 57/2015 si pentru aceasta va rog sa o terminati cu manipularea. In conditiile actuale, jongland cu prea multe variabile, ati dat semnalul unora  a caror moralitate o analizeaza intreaga societate sa submineze capacitatea de aparare a tarii, punandu-si interesul personal inaintea interesului national, ceea ce UN MILITAR ADEVARAT NU FACE NICIODATA. Si veti vedea, facand raportul iesirilor IN REZERVA la M.Ap.N. versus M.A.I. si servicii secrete.
Doamna Olguta si domnule Dragnea, sunt un REZERVIST ONEST care in Marina Romana mi-am fact datoria CU PLACERE SI MULTA EXUBERANTA, fara sa ma gandesc vreodata la beneficii personale sau sa calc peste cadavre ca sa ajung general. Nu am facut o tinta din gradele militare. Mi-am concentrat energiile si toate cunostintale dobandite prin multi ani de scoala, catre implementarea de lucruri noi in Marina si va rog sa ma credeti ca ma simt jignit de URA DOMNIILOR VOASTRE PENTRU MILITARII ARMATEI ROMANE si pentru ca PE MINE SI PE MUTI ALTI REZERVISTI NE CREDETI PROSTII VOSTRI SI CONSIDERATI CA NE PUTETI MANIPULA. Ne jigniti inteligenta si asta ( daca ati avea si domniile voastre asa ceva ) doare. Cum se va manifesta aceasta durere, inca nu stiu  a va spune, dar am vazut multe reactii ale colegilor mei si vom vedea. Oricum sa stiti ca nu am murit cu totii si nu suntem cu totii sclavii televiziunilor, ale retelelor de socializare unde se gargariseste mult si nu se face nimic.

PS. Profesorii mei m-au invatat ca armata este o ierarhie bine structurata si organizata si cel mai tare din parcare, cel care este ”senator de drept” in tagma noastra este GENERALUL          . Intreb, fara nici o urma de ironie: UNDE SUNT GENERALII ARMATEI ROMANE? ACTIVI, IN REZERVA SAU IN RETRAGERE..... DOMNILOR GENERALI, DACA ATI CONDUS VREODATA CEVA, DACA ATI FOST VREODATA COMANDANTI ADEVARATI ASA CUM PRETINDETI, IESITI DE SUB MESE, DE SUB PATURI SAU DE PE UNDE V-ATI ASCUNS SI REACTINATI, DACA SUNTETI BARBATI. Daca nu aveti reactie si nu faceti nici un gest la DEMERSUL INITIAT DE PRESEDINTELE SCMD ( stiu ca nu va convine ca este colonel in rz si doctor in istorie PE BUNE, ALES DE MEMBRII SCMD IN MOD DEMOCRATIC ), sau la alte demersuri in care sa reactinati la astfel de acuze nefondate, VA MERITATI SOARTA SI VETI FI FACUTI DIN NOU, CA ASEARA LA REALITATEA TV de un Sorosist recunoscut, Rares Bogdan....... ” GENERALI DE TINICHEA „, ”TABLABII ORDINARI”, sau ”GENERALI FACUTI LA APELUL BOCANCILOR”, conform celor spuse de unul care a furat banii unui ONG, pe numele lui Stelian Negrea.
Cu respect
Vicepresedinte interimar in CD SCMD zona de SE
Presedintele Filialei 1 SCMD Constanta
Rezervistul Revoltat Ilie Truta




SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI LIVIU DRAGNEA

SCRISOARE DESCHISA
DOMNULUI LIVIU DRAGNEA
PRESEDINTELE P.S.D. SI AL CAMEREI DEPUTATILOR
-         Subiect: Ce nu stie Lia Olguta Vasilescu –
Domnule Presedinte,
Intrucat ati intervenit, intelegand mesajul nostru, atunci cand sinistrul Muncii – doamna Vasilescu, a bagat, fara nici o logica, un articol privind pensiile in Legea salarizarii unitare, va rugam sa interveniti din nou, deoarece, dand exemplu, in mod inexplicabil, tot militarii, distinsa doamna se pregateste sa arunce Tara in haos printr-o OUG, care tine de incapatanarea neofitului pe domeniul pensii. Si aceasta pentru ca nu stie urmatoarele:
Militarii din toate structurile (Armata, Interne, Servicii) au un contract cu Statul pe activitati de pregatire, interventie si lupta, fara vreo legatura cu Codul Muncii, deoarece activitatea lor nu poate fi normata. Este un contract bazat pe sange, al carui pret nu poate fi cuantificat. Ei sunt in serviciu 24 din 24 ore, au numeroase restrictii iar plata se face pentru 8 ore, obligatiile continuand si dupa trecerea in rezerva. Dovada ca militarii si politistii mor in activitate la pace, in timpul pregatirii sau interventiilor, mai mult, astazi, decat in campanii;
Daca vechii militari compensau plata relativa si riscul pierderii vietii prin educatie patriotica, astazi ar trebui sa le compenseze prin bani. Ati vrut mercenari, platiti-i ca atare, ca sa nu va mai mirati ca cei de la baza fug din structuri, iar cei de la varf tradeaza Tara intereselor straine pentru avere si putere. Iar daca mercenarii nu sunt platiti, Istoria spune ca ies in strada cu mijloacele specifice activitatii lor. La urma urmei, daca soferii au iesit cu masinile in Piata Victoriei si militarii pot iesi cu tancurile iar daca ciobanii au venit cu oile si politistii pot veni cu cainii dresati. Asta vrea doamna Olguta?
Daca lasi la latitudinea militarului si politistului sa plece sau sa ramana cu riscul de a fi distrus de o OUG absurda, in toamna, cand stiti foarte bine ce ni se pregateste, nu vom mai avea nici Armata nici Politie nici Servicii, ceea ce califica incapatanarea doamnei in cauza, bazata pe necunoastere, drept Tradare Nationala;
Militarii au platit contributii la pensii toata viata lor si din brut si din net, pentru ca n-au avut voie sa puna intrebari si sa negocieze, mai mult decat civilii, dar nu la “cosul” comun al civililor cum spun pe la televiziuni tatele analiste ci in propria ograda, iar solda de rezervist numita pensie si-o iau nu de la Casa Nationala de Pensii ci de la bugetul ministerelor lor prin propriile Case Sectoriale. In plus, o alta contributie la pensiile militare, mult apreciata astazi, este moartea prematura a rezervistilor, cate 500/luna in ultimii ani, decesele fiind inregistrate cu multa satisfactie, de catre finantisti, drept “mari economii la bugetul de stat – fond pensii”;
Pensiile militare nu sunt “speciale” ci pensii militare de stat, in toate tarile, la toate popoarele si, la noi, de cand exista Romania moderna. Pentru ca militarii si politistii actioneaza dupa alte legi decat ale civililor;
Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a avut o lege dupa revenirea noastra din pozitia dezonoranta de asistati social, la situatia de rezervisti – Legea nr. 223/2015, care poate fi numita Legea Dobritoiu nu Legea Oprea, initiata  de P.S.D. si votata si de P.S.D. si de P.N.L., care a fost practic desfiintata prin distrugerea bazei de calcul, de catre OUG 57/2015 data de Ciolos, care pune generalii si chestorii iesiti in rezerva inainte de 1 ianuarie 2016, in situatia de a avea pensii mai mici decat proprii lor soferi iesiti astazi. Baza de calcul este 65% nu 80% cum bate campii doamna in cauza iar limitarea este la 85% nu la 100%. In plus, am fost furati, bagandu-se in baza de calcul si pensia privata instituita in 1967 si anii lucrati si banii castigati in calitate de civili, dupa trecerea in rezerva. Or, doamna Vasilescu vrea sa continue opera lui Ciolos distrugand ultimile ramasite ale Legii pensiilor militare de stat, al carui obiectiv era – la grade, functii si vechime egale aceeasi pensie;
Doamna Vasilescu face confuzie intre indexare si cresterea pensiilor. Indexarea cu rata inflatiei se acorda tuturor pensionarilor fie civili fie militari. Cresterea pensiilor civile se face prin marirea punctului de pensie (pe care militarii nu-l au) iar cresterea pensiilor militare se face dintotdeauna cu o cota parte din cresterea venitului salarial al activilor. Nestiind aritmetica, doamna ministru vrea sa introduca discriminarea, taind doar militarilor in rezerva dreptul legal la crestere a pensiei pentru ca, in mintea domniei sale, daca salariul unui colonel activ creste cu 3000 lei si pensia omologului rezervist ar creste tot cu 3000! Fals! Alinierea pensiilor la militari se face doar cu un procent din cresterea acelor elemente ale venitului activului care conteaza la calculul pensiei. Dovada faptul ca au crescut in M.Ap.N. luna trecuta, soldele de functie ale activilor cu 15%, cresterea la pensii fiind 0 pe motivul aberant, sub aspect juridic si financiar, ca indexarea de 5,25% de la inceputul anului ar fi mai mare decat respectiva crestere de 15%. Iar noi, militarii, primim ori una ori alta, fiind discriminati fata de civili care au primit si indexarea si cresterea punctului de pensie;
Media pensiilor noastre este 3000 lei, tabelele pe care le flutura doamna ministru cu pensii de 30000 referindu-se la magistratii militari care nu au iesit la pensie pe legea militara ci pe legea ocupationala civila a magistratilor. Este o reluare a “Cazului Geica”, fost pilot civil al TAROM- ului folosit ca pretext pentru distrugerea pensiilor militare, pe motivul ca si militarii au piloti. Nu conta ca ala avea 400 milioane, din pensii si salarii iar pilotii nostri 9-11 milioane, la data respectiva. Noi am fost proclamati nesimtiti si insultati de toate gunoaiele, hotii si tradatorii post-revolutiei;
Avem documente scrise, oficiale, si de la Ministerul Muncii si de la Ministerul Apararii Nationale, ca, de la 1 ianuarie 2016, ministrul Muncii nu are nici un fel de competenta nici in ceea ce priveste salariile nici in ceea ce priveste pensiile militarilor si politistilor, aceasta competenta trecand asupra ministrului Apararii Nationale. Si atunci se pune fireasca intrebare … de ce isi baga doamna ministru in cauza, nasul acolo unde nu-i fierbe oala, mai ales ca este cu totul straina de domeniu. Mai mult, vehementa atitudinii d-sale inexplicabile impotriva noastra, adica a celor carora le datoreaza postul de primar din 2012 si lansarea in marea politica, ne trezeste suspiciunea rezonabila ca are alta motivatie decat egalitarismul de tip comunist-stahanovist proclamat – distrugerea dvs. domnule Dragnea, a P.S.D. si a Stangii, aruncarea in haos si distrugerea Romaniei, in interes strain, prin provocarea, insultarea si calcarea demnitatii noastre in picioare, aiurea-n “tramvai” ca sa folosim cuvantul care a consacrat-o in plan international, ca pe EBA “succesurile” si “esecele”;
Exista doar 2 categorii de pensii, civile si militare. Doamna Olguta are atributii, ca de competenta nu poate fi vorba, doar asupra pensiilor civile, fie pe legea contributivitatii fie pe legile ocupationale. Dar doamna nu stie ce inseamna pensie si insista sa initieze ordonante si legi. Explicati-i ca pensia este un drept patrimonialdobandit, nu o pomana si, prin urmare, conceptele de pensie minima si pensie speciala sunt niste tampenii lingvistice. O OUG sau o lege a pensiilor civile trebuie sa cuprinda, fara a lovi in dreptul castigat, doar cei circa 2 milioane de pensionari civili care nu au nici o legatura cu cei 3,3 milioane de beneficiari ai unor indemnizatii de merit viagere sau ajutoare sociale absolut paralele cu mult trambitata contributivitate, cu punctul de pensie sau cu salariul in general.
Domnule Presedinte,
Ar fi multe de sesizat pentru ca, in afara de tupeu si incapatanare, doamna in cauza nu are nici o legatura cu domeniul pe care il pastoreste, dar nu vrem sa abuzam de timpul dvs. Opriti-o ca nu stie ce face iar consecintele vor fi dezastruoase nu numai pentru noi, pentru dvs., P.S.D., Guvern si majoritatea parlamentara dar si pentru Tara. Ca ultim argument, va rog sa rememorati iesirea armatei active ungare si a politiei ungare, cu sustinerea rezervistilor unguri in strada in primavara lui 2011 cand legile Boc antimilitare au fost transferate in Ungaria. Ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de guvernele Basescu-Boc. Mai recent, ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de Guvernul Ciolos. Este de neconceput pentru noi ca, in loc sa va tineti de cuvant, permiteti acestei dudui s-o ia pe miriste si, in elanul unei confuzii totale, sa ne ingroape mai rau decat Basescu, Ciolos si Boc la un loc.
Cunoscandu-va drept un om pragmatic, va transmitem asadar respectuos rugamintea de a interveni pentru ca miercuri 2 august 2017 sa nu se declanseze din incompetenta, rautate maladiva si ambitie nefondata, ceea ce interesele straine clocesc de peste 30 de ani – inceputul sfarsitului Romaniei prin distrugerea Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala.
Noi suntem militari si, daca e ordin, parasim cu placere, pe cale naturala, sistemul dar tot va vom bate obrazul si-i vom acuza, in calitatea noastra de aparatori ai Tarii, pe cei vinovati de INALTA TRADARE!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU


SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Seful compartimentului evidenta membrii SCMD din Bucuresti si Ilfov
Col. (r) STEFAN Adrian-Mihail
Telefon: 0736.600.973 Fax: 0314379581
Adresa: Bucuresti, str. Pajurei nr. 13, Sector 1
E-mail: evidenta.scmd@yahoo.com

marți, 18 iulie 2017

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

La 20 iulie, ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul în calendarul liturgic ortodox, se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în 1913 pionierii aviației alegându-l pe Sfântul Ilie ca ''patron al aviației''.
În aprilie 1964, ziua de sărbătorire a Aviației Române a fost schimbată cu data de 17 iunie, când se aniversează primul zbor al lui Aurel Vlaicu cu un aparat proiectat și construit de el (4/17 iun. 1910). După anul 1990, Ziua Aviației se sărbătorea în ambele zile, acest lucru clarificându-se abia în anul 2004, când aviatorii români au revenit la celebrarea Zilei aviației de ziua Sfântului Ilie Tesviteanul.
Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 6 iulie 1995, a aprobat oficierea în această zi a slujbei de pomenire la Monumentul Aviatorilor din Capitală și a transmis tuturor eparhiilor rugămintea de a răspunde solicitărilor unităților militare de aviație și apărare antiaeriană din teritoriu privind acordarea de asistență religioasă la această sărbătoare.
Conform site-ului oficial al Statului Major al Forțelor Aeriene, în 1915 a luat ființă Corpul de Aviație Român, aviația devenind astfel armă de sine stătătoare. În perioada 1919-1923, organul de conducere a aviației era Direcția Superioară a Aeronauticii, din cadrul Ministerului de Război.
În 1924, s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii din Ministerul Armatei, în cadrul căruia a funcționat, din 1930, Comandamentul Apărării Antiaeriene. În 1932, Inspectoratul General al Aeronauticii și-a schimbat denumirea în Subsecretariatul de Stat al Aerului, în compunerea căruia au funcționat Comandamentul Forțelor Aeriene și Comandamentul Apărării Teritoriului.
La 13 noiembrie 1936, a luat ființă Ministerul Aerului și Marinei, în cadrul căruia își desfășura activitatea Comandamentul Forțelor Aeriene, ce avea în subordine Comandamentul Apărării Contra Aeronavelor și Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.
Începând cu 1 aprilie 1950, aviația militară s-a denumit Forțele Aeriene Militare, iar comandamentul — Comandamentul Forțelor Aeriene Militare (CFAM), pentru ca, la 12 septembrie 1956 să se unească Comandamentul de Apărare Antiaeriană a Țării cu Comandamentul Forțelor Aeriene Militare, sub denumirea Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.

La 1 mai 1977, s-a înființat Comandamentul Aviației Militare, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar în 1993, prin unirea Comandamentului Aviației Militare cu Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului a fost înființat Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, care reunește aviația, artileria și rachetele antiaeriene și radiolocația. Începând cu 1 iunie 2000, se folosește denumirea actuală — Statul Major al Forțelor Aeriene, care asigură conducerea Forțelor Aeriene pe timp de pace, de criză și de război.