Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

La 20 iulie, ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul în calendarul liturgic ortodox, se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în 1913 pionierii aviației alegându-l pe Sfântul Ilie ca ''patron al aviației''.

În aprilie 1964, ziua de sărbătorire a Aviației Române a fost schimbată cu data de 17 iunie, când se aniversează primul zbor al lui Aurel Vlaicu cu un aparat proiectat și construit de el (4/17 iun. 1910). După anul 1990, Ziua Aviației se sărbătorea în ambele zile, acest lucru clarificându-se abia în anul 2004, când aviatorii români au revenit la celebrarea Zilei aviației de ziua Sfântului Ilie Tesviteanul.

Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 6 iulie 1995, a aprobat oficierea în această zi a slujbei de pomenire la Monumentul Aviatorilor din Capitală și a transmis tuturor eparhiilor rugămintea de a răspunde solicitărilor unităților militare de aviație și apărare antiaeriană din teritoriu privind acordarea de asistență religioasă la această sărbătoare.

Conform site-ului oficial al Statului Major al Forțelor Aeriene, în 1915 a luat ființă Corpul de Aviație Român, aviația devenind astfel armă de sine stătătoare. În perioada 1919-1923, organul de conducere a aviației era Direcția Superioară a Aeronauticii, din cadrul Ministerului de Război.

În 1924, s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii din Ministerul Armatei, în cadrul căruia a funcționat, din 1930, Comandamentul Apărării Antiaeriene. În 1932, Inspectoratul General al Aeronauticii și-a schimbat denumirea în Subsecretariatul de Stat al Aerului, în compunerea căruia au funcționat Comandamentul Forțelor Aeriene și Comandamentul Apărării Teritoriului.

La 13 noiembrie 1936, a luat ființă Ministerul Aerului și Marinei, în cadrul căruia își desfășura activitatea Comandamentul Forțelor Aeriene, ce avea în subordine Comandamentul Apărării Contra Aeronavelor și Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.

Începând cu 1 aprilie 1950, aviația militară s-a denumit Forțele Aeriene Militare, iar comandamentul — Comandamentul Forțelor Aeriene Militare (CFAM), pentru ca, la 12 septembrie 1956 să se unească Comandamentul de Apărare Antiaeriană a Țării cu Comandamentul Forțelor Aeriene Militare, sub denumirea Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.

La 1 mai 1977, s-a înființat Comandamentul Aviației Militare, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar în 1993, prin unirea Comandamentului Aviației Militare cu Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului a fost înființat Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, care reunește aviația, artileria și rachetele antiaeriene și radiolocația. Începând cu 1 iunie 2000, se folosește denumirea actuală — Statul Major al Forțelor Aeriene, care asigură conducerea Forțelor Aeriene pe timp de pace, de criză și de război.