joi, 3 august 2017

Blitz krieg impotriva militarilor!

            Blitz krieg impotriva militarilor!
  Vizionand emisiunile televiziunilor incepand cu dupa amiaza zilei de 29 07.2017, am avut senzatia acuta ca , printr-o alchimie necunoscuta, au reanviat vremurile regimului Basescu-PDL in Romania! Desi stiam foarte clar ca Basescu nu mai poate fi presedinte, iar PDL , mascat in noul PNL a pierdut alegerile. Si da , am constatat ca asa este, numai ca “actorii “ sunt schimbati. Sau  oarecum schimbati , de vreme ce dl Dragnea , provine  din vechiul PDL si acum, cuibarit la varful PSD continua , in aceiasi termeni  si cam cu aceleasi mijloace opera basista in privinta distrugerii si batjocoririi militarilor. Iar dl Tariceanu confirma, ca un element de continuitate, ca Armata nu este una din prioritatile sale. Bref , s-a dezlantuit, de sambata trecuta, un adevarat razboi fulger impotriva militarilor in care au fost angrenate importante forte . Si elementul surpriza a fost accentuat de faptul ca , varfurile de lance ale acestui atac impotriva militarilor in actvitate si in rezerva , precum si a politistilor de toate categoriilor, sunt cei care , in regimul Basescu ne luau apararea , demascand mizeriile facute noua  de acesta. Iar ofensiva se desfasoara sub steag fals, invocand “dreptatea sociala” si , vezi Doamne, vizand toate pensiile speciale. Ca sa nu devin plictisitor, voi puncta pe scurt faptele.Brusc, pe baza unor dezvaluiri privitoare la intentiile guvernantilor de a emite o OUG de modificare a Legii pensiilor militare de stat, facute de dl Coarna- presedintele unui important sindicat al politistilor,  s-a dezlantuit un adevarat masacru mediatic  impotriva militarilor, masacru care  a pregatit intrarea in arena a “pieselor de nouazeci” adica  a politicienilor care sa dea gals vointei lor de “dreptate si adevar”. Astfel, jurnalisti cu greutate care, repet, pe timpul lui Basescu ne plangeau de mila si infierau abuzurile regimului de atunci, ne-au atacat cu o virulenta de nedescris , promovand tot felul de minciuni si manipulari , cum sunt:
-prezentarea pensiilor magistratilor militari ca fiind pensii tipic militare, in vreme ce aceste pensii sunt calculate dupa legea care reglemeteaza pensiile magistratilor;
-Prezentarea, in mod fals si tendentios, a pensiilor militare ca fiind pensiile speciale cele mai “daunatoare “pentru Bugetul de pensii si asigurari sociale(?) si cel de stat. Un singur jurnalist, RADU TUDOR, a prezentat situatia reala, si anume: pensile militare nu sunt pensii speciale;ele nu sunt platite din bugetul de pensii si asigurari sociale; iar in privinta cheltuielilor cu aceste pensii se constata ca pensia medie din randul celor cu adevarat pensii speciale este cca. 1400 de euro,adica 6300 lei, iar pensia medie militara este de cca 3250 de lei (3000 in MApN si 3500 la MAI). Astfel, pentru cei 8600 de “pensionari speciali” se cheltuiesc lunar 54.180.000lei, iar pentru 150.000 de pensionari militari se cheltuiesc 487.500.000lei. Deci , pentru de aproape 18 ori mai multi pensionari militari se cheltuiesc doar de 9 ori mai multi bani decat pentru cei 8600 de pensionari speciali. Si unde este atunci “periculozitatea” pensiilor militare? Sunt ele atat de exorbitante , asa cum sunt prezentate de condotierii de presa si de politicieni? Atunci cum sunt cele ale “specialilor” , de vreme ce media lor este dubla fata de cea a pensiilor noastre?
- Prezentarea pensiilor militare ca fiind pensii supradimensionate in raport cu soldele avute la pensionare si chiar ale celor in activitate aflati pe functii similare. S-a lansat bomba ca avem pensii de 130% fata de soldele avute. FALS, deoarece art. 40 din OUG 57/2015 a eliminat aceasta posibilitate, prin modificarea Legii 223/2015, adoptata de majoritatea PSD, inclusiv cu voturile opozitiei de atunci. Iar pensiile au fost recalculate(nu s-a terminat operatiunea de recalculare)pe baza acestor prevederi. Si atunci de ce mai sperie si intoxica lumea PSD si condotierii sai de presa cu fantoma propriei neghiobii?
  Se poate insa ca , in dinamica evolutilor din domeniul fiscal, pensiile noastre nete sa fi devenit mai mari ca venitul net pe baza caruia ne-au fost calculate, Si iata cum: pensiile au fost indexate , in vreme ce abia acum soldele militarilor aflati in activitate au fost marite. Sa fim intelesi, soldele de functie( cele de grad nu, din cate stiu)care au intrat la calculul pensiilor noastre, iar nu nu stiu ce spor acordat acum si de care noi nu am beneficiat!Apoi sa nu uitam ca potrivit noilor reglementari, 2000 de lei din pensiile tuturor(deci si ale noastre) sunt neimpozabile, iar pensionarii nu mai platesc contributii de asigurari de sanatate. Indemn pe oricine are vointa de a vedea adevarul, sa faca un calcul pe un exemplu aleatoriu, care nu stiu daca exista exact ca suma,in realitate: sa zicem 7000 lei baza de calcul a pensiei(brut); pensie de 6500 lei(brut). Pentru 7000 lei venit se plateau impozite si taxe astfel:10.5% asigurari sociale,5.5% asigurari de sanatate, 16% impozit pe venit. Pentru 6500 lei pensie se platesc doar 16%. Si nu pentru 6500lei, ci  calculat acest 16% pentru 4500lei, avand in vedere deducerea neimpozabila de 2000lei! Nu sunt expert contabil , dar grosso modo cifrele arata asa:din solda bruta , baza de calcul a pensiei ramanea un net de cca. 5000 lei, iar din pensia de 6500 ramane , in actualele conditii , un net de cca. 5700. Asa ca Legea pensilor militare nu are niciun amestec in aceasta situatie. Oare cum arata acest calcul aplicat unei pensii cu adevatat speciale de 20.000 lei ? Incercati si calculati. Dar numai pensiile militare sunt cele atacate!
-Culpabilizarea militarilor, conform “sistemului” basist: nu au contribuit la fondul de pensii si deci chiar nu ar merita pensie, numai ca ne milostivim noi de ei. FALS! Militarii au contribuit in conditiile impuse de Statul  Roman prin legile sale, fara a fi intebati , fara a putea negocia ceva, fara a se putea opune. Atat doar ca au contribuit direct la Bugetul de Stat, cu cat a stabilit legea. Iar Statul Roman i-a spus, prin lege,  militarului ca, o parte din acei bani cu care el a contribuit la Bugetul de Stat ii vor asigura o pensie suplimentara. Pensie furata astazi prin art .40 din OUG 57/2015 . Pentru ca nu este pe placul lui Basescu , Vass, Olguta , Dragnea, Tariceanu … a unora precum Chireac, Zara,  Rosca-Stanescu, Dana Grecu,  Ciutacu, avocata Alice nustiucum etc Care proclama egalitatea in drepturi a cetatenilor!Corect acest principiu constitutional. Dar cum ramane cu partea cealalta a egalitatii, adica cu egalitatea in privinta obligatiilor si a interdictiilor , a restrangerii unor drepturi, munca nenormata,  a riscurilor etc Fara de care egalitatea in drepturi este schioapa!!! Daca  ar fi dupa dl Zara, militarii ar trebui sa aiba obligatiile , interdictiile si restrangerea unor drepturi asa cum sunt impuse de normele in vigoare , dar sa fie egali in drepturi cu femeia de serviciu! Iar dna avocata Alice(scuze,nu am retinut numele de familie), in emisiunea patronata de dl Gadea, ne-a aruncat in derizoriu , in cel mai pur spirit avocatesc , spunand ca nu e nici o problema ,ce daca militarii si politistii mor la datorie! Ca doar si avocatii mai mor de infarct , comotie … inecati pe Coasta de Azur, pe la ski la Val d’Iserre as adauga eu, ca daca tot este sa ne ironizam , macar sa o facem ambele parti. Dna Alice, pompierii militari mor scotand din foc sau apa avocati ca dvs sau /si averile lor,politistii asigurandu-va protectia, ucisi de descreerati care  si prin prestatia unora ca dvs , a unor procurori si judecatori nu sunt pedepsiti sau dusi la casa de nebuni, iar militarii mor prin teatrele de operatiuni militare aparand interesele Romaniei.  Din randul nostru , cei care suntem in rezerva , au murit multi construind Transfagarasanul , Canalul , in mine etc Ca sa nu mai vorbim de cei din serviciile secrete despre care nu stim pe unde au cazut la datorie, aparand tot interesele tarii. Da,de curand, unii dintre acestia din urma au facut greseli, cunoscute de altfel. Dar va intreb: oameni ca dvs, politicienii , procurorii etc de ce nu i-ati oprit si tras la raspundere? Din lasitate , va spun eu!Inainte de a continua , pentru a nu avea surprise, precizez ca nu sunt antisemit si respect poporul evreu pentru contributia sa la panteonul civilizatiei umane si, printre altele, pentru ca evreii au stiut sa ramana evrei , oriunde s-au aflat in lume. Si acum, dna Alice, daca jertfa unora dintre noi ati trimis-o in derizoriu,  ce parere ati avea daca despre Holocaust s-ar face afirmatii precum cele ale dvs la adresa noastra? Adica ceva de genul: “lasati , ca doar au mai murit si altii”? Ca evreica,asa cum v-ati declarat intr-o emisiune televizata, nu ati accepta  asa ceva.  Ati sari in sus si ati spune ca este altceva! Da doamna,ar fi o mare magarie, sunt de acord! Si ma inclin in fata celor care au murit in Holocaust, cu toata sinceritatea si compasiunea! Dar dvs vad ca nu puteti accepta ca si moartea militarilor si politistilor in timpul si din cauza serviciului insemna o jertfa pentru binele natiei, nu un fapt  ca moartea Elodiei( Dumnezeu sa o ierte si sa-l pedepseasca pe vinovat!). Daca dvs nu puteti accepta sa va fie batjocorita etnia, nici eu nu pot accepta sa fie batjocorita categoria socio - profesionala din care fac parte.  Sa va fie rusine pentru laturile aruncate asupra acelora dintre noi care au murit servindu-si tara! Nu pot insa sa nu remarc corectitudinea, luciditatea si verticalitatea demersului dlui avocat si profesor LUCIAN BOLCAS care , fara sa “umfle”  cu nimic  lucrurile, a prezentat in mod real  si in conformitate cu Stiinta Dreptului, situatia noastra. Tot respectul maestre!!! Asadar, putem constata cu usurinta ca , aproape toate emisiunile de la Antena 3, RTv, Realitatea etc au fost adevarate “ambuscade mediatice”  pentru cei care se straduiesc sa apere drepturile militarilor si politistilor. Doar cei care incearca sa le apere , nu si cei care ar trebui  le reprezinte. Pentru ca , in nota de acum cotidiana, generalii si chestorii nostri in activitate si  in rezerva stau pititi inapoia birourilor ! Nu asa a facut seful Statului Major al Armatei Franceze care , vazand diminuat bugetul armatei de care raspunde in fata natiunii, si-a inaintat demisia de onoare! Dumneavoastra ce veti lasa in urma? Turneele prin garnizoane prin care incercati sa ne convingeti ca 65% este mai bine decat 80%? Va multumim! Macar pentru atat!
 Dar sa revenim la “ambuscada mediatica” despre cadre vorbeam: realizatorii gen Gadea si Ciutacu au adus in emisiunile respective avocati, doamne avocat, care sa dea un aspect doct , de cunoastere a legilor, pe langa postura sugerata de aparatori ai poporului impotriva “pericolului pensiilor militare”. Ca de pensiile cu adevarat special doar s-a amintit in treacat, ca ar fi si ele pe undeva , pe acolo, dar nu,nu ele, astea militare sunt pericolul cel mare! Cam atat despre componenta  mediatica a blitz krieg-ului. Care a pregatit  si s-a impletit cu asaltul politic. Au fost  si actiuni premergatoare ale factorului politic. De inselare si adormire a orgniatiilor militarilor in rezerva. Astfel , cu vreo doua saptamani inainte, ministrul apararii l-a chemat pe presedintele SCMD de la care a vrut sa afle problemele noastre vis a vis de pensiile militare. I-au fost prezentate, i s-a lasat documentatie. Si a folosit-o … dar impotriva noastra! Eu unul suspectez ca a predate-o Olgutei Vasilescu. La inceputul “ crizei” s-a desfasurat un adevarat “ cadril” al declaratiilor ministrilor implicati. Oamenii au spus adevarul, insa numai aparent, deoarece au mintit prin omisiune. Au declarat ca ministerele lor nu au in lucru  o astfel de ordonanta, dar nu au spus un cuvintel despre travaliul infocat al dnei Olguta Vasilescu pe aceasta OUG! Oare nu stiau? Sa fim seriosi!  La doua ore, a iesit Olguta Vasilescu, minstrul muncii si a spus totul, sau ma rog ce vrea ea sa stim, deocamdata. Apoi au iesit “piesele de nouazeci”ale guvernarii: dl Tariceanu care a “deschis ostilitatile” probabil ca sa-l derobeze putin pe dl Dragnea , si asa destul de “uzat”de alte scandaluri ale guvernarii haotice a aliantei PSD -ALDE. A spus ca pensiile militare sunt prea mari , mai mari decat baza de calcul, eforul bugetar prea mare etc Nimic concret despre adevaratele pensii speciale!  Apoi dl Dragnea, cu aceleasi sustineri, la care s-a adaugat(inca) o mare minciuna: daca nu “rezolvam” problema pensiilor militare , nu vor fi resurse in bugetul de pensii ca sa marim punctul de pensie. Nu dle Dragnea, nu au nici o legatura pensiile militarilor cu Bugetul de pensii si asigurari sociale! Pensiile militarilor se platesc din bugetul alocat ministerelor de care acestia apartin. Si, ia haideti sa aruncam o privire asupra Bugetului de pensii si asigurari sociale, sa vedem de ce “nu sunt bani “ cum solomonesc Cassandrele gen Chireac! Pai nu sunt bani in Bugetul de pensii si asigurari sociale pentru ca:
1) forta de munca a scazut dramatic dupa ‘89prin:
 -pensionari fortate,
-imbatranirea populatiei,
-exodul in strainatate al fortei de munca ;
2)pe cale de consecinta, au scazut numarul si cuantumul contributiilor la acest buget;
3)s-au extins fenomenele de munca la negru si munca la gri;
4)s-a marit numarul de persoane care primesc prestatii banesti din acest buget, incluzandu-i fortat pe toti in categoria pensionari. Astfel avem in jur de trei milioane de falsi pensionari, printre care multi oameni care nu au muncit poate nici macar o clipa!
5) au scazut, inca o data  sumele care intra in acest buget prin virarea a aproape jumatate din sumele respective la societatile de asigurari, in contul pilonului doi de pensii. Nu cred ca undeva in lume se mai intampla asa ceva, ca societatile de asigurari sa primeasca, fara sa miste un deget,cadou de fapt, sume considerabile pentru niste pensii pe care nimeni nu stie daca cineva le va vedea.
Alaturi de distrugerea economiei nationale,  cam astea sunt cauzele care ii fac pe politicieni sa anunte catastrofa, colapsul sistemului public de pensii.  Dar , desi se pot lua masuri, nimeni nu face nimic! Spre exemplu , sa se acorde ajutoare sociale  numai acelora care in mod obiectiv au nevoie de ele , iar cu sumele ramase sa se faca investitii care sa ofere locuri de munca. Ei , da, dar cei care primesc ajutoare pentru nemunca, numiti inselator pensionari, constituie un bazin electoral pe care toate partidele doresc sa si-l adjudece. Si atunci? Pai atunci pensiile militare sunt de vina! Si asta spusa repetat, duce la reactii de dusmanie asupra militarilor in tot spectrul social: de la Gogu de pe strada pana la profesorul universitar si lider de sindicat Hadar! Ca sa nu mai vorbim de alti lideri sindicali care pe timpul regimului Basescu-PDL au facut “ciocul mic”, sau au disparut, prinsi find cu soalda si exploatati de Basescu. 
  Daca la cele de mai sus , adaugam ca a aparut si Basescu ca sa spuna ca el a facut bine si ca singura cale este sa ne intoarcem la ce a facut el, desfiintandu-ne pensiile, precum si faptul ca nu l-a contrazis nimeni, avem imaginea mai clara a ceea ce ne asteapta de fapt. Cel mai de vreme la toamna si cel mai tarziu la anul , pe vremea aceasta, cred eu! Iar “presatia” ministrului muncii, dna Olguta Vasilescu a fost cea care a raspandit, o data in plus toate enormitatile pe care le-am enumerat si demontat pana acum in acest material. Nimeni nu stie concret ce va cuprinde OUG, dar dna Vasilescu a spus ca se vor plafona pensiile miltare la 100%din cuantumul bazei de calcul( plafonare redundanta , ca sa zic asa , cu cea instituita de art 40 din OUG 57/2015) si se vor abroga prevederile Legii 223/2015 privind actualizarea pensiilor militare in functie de cresterea soldelor de grad si functie ale militarilor in activitate. Dupa ceea ce a prezentat Radu Tudor , ar fi vorba si de modificarea bazei de calcul a pensiilor militare, aceasta urmand sa fie media soldelor pe ultimeme 12 luni. Nimeni nu stie adevarul. Si mai vorbim de transparenta procesului de legiferare!
In concluzie, se pare ca:
-Guvernarea PSD –ALDE, pe langa tarele ei, copios “ajutata” de presedintele Johannis care este de fapt liderul opozitiei, de o parte a aparatului judiciar,de importante forte economice si de influenta care opereaza in Romania , si-a inceput declinul prematur, cu consecinte importante. Romanii sunt prizonierii si victimele acestei lupte pentru a impiedica aplicarea masurilor din programul de guvernare. Printre aceste victime se numara si militarii.
-Chestiunea pensiilor militare este una perena, care se pare ca functioneaza , in toate guvernarile,ca o supapa de admisie pentru acumularea de fonduri care sa fie folosite in “beneficiul poporului”. Am vazut cum, pe timpul lui Basescu, si tare imi e teama ca vom vedea cam acelasi lucru si acum! Deci, ca de fiecare data, lupta politica este in fapt o lupta pentru ciolan. Iar situatia noastra a fost folosita ca ‘’munitie “ in aceasta lupta . Nu exclud amestecul extern in aceste actiuni, in sensul ca NATO isi doreste sa scape de toti militarii romani care au fost pregatiti si formati inainte de ’89. Cu orice risc.De unde si ideea aruncata pe piata  si sustinuta inclusiv de dl prim ministru Tudose, ca pana in septembrie, cand zic ei ca va intra in vigoare OUG , sa iasa toti cei care doresc sa iasa. Probabil ca exista unele planuri si vor sa fie siguri ca militarii de la noi nu o sa judece (de loc sau prea mult) ordinele pe care le primesc. Iar altii , probabil doresc sa fie cati mai putini militari, iar acestia sa fie plasati in partea de jos a piramidei militare. Iar cei care in mod artificial , “arzand” etapele vor ajunge in structurile de comanda si stat major sa fie fara experienta. Dar obedienti!
 Una peste alta , batjocura la adresa militarilor continua si sunt toate sansele sa se intinda si in viitor.
 CE ESTE DE FACUT?
Sigur , nimeni nu are raspunsuri la toate intrebarile. Si nici nu ar fi “igienic” sa ne expunem intentiile.
Putem aborda problema pe doua planuri:
A)     La nivelul categoriei socioprofesionale din care facem parte
 La sugestia vicepresedintilor coordonatori de zona, s-a lansat déjà un apel catre toate organizatiile militarilor si politistilor, afisat pe blogul SCMD . Ne vom intalni rapid , vom discuta si vom decide cum sa ne coordonam actiunile , fiecare cu mijloacele de care dispune , pentru a face fata agresiunii care ni se aplica de sapte ani incoace. SCMD are creionat un plan pe care il va supune dezbaterii alaturi de celelalte propuneri ale organizatiilor militarilor in rezerva si politistilor.
  Putem lupta, cu cateva  conditii: sa vrem toti sa o facem,sa fim uniti si sa fim perseverenti! Nu avem ce pierde. Poate doar viata, asa cum au murit sute , mii de camarazi de ai nostri din 2010 pana acum . Si asa am jurat ca ne-o dam pentru o tara care ne batjocoreste! Asa ca daca ,Doamne fereste, ne-o dam in lupta pentru drepturile noastre, macar stim pentru ce am facut-o.
B)      In plan personal,
Evident, fiecare va lua decizia care considera ca il reprezinta si il serveste cel mai bine. Aceste doua nopti, mi-au dat posibilitatea sa ma gandesc la multe lucruri. Punandu-mi intrebari si cautand raspunsuri. Astfel , m-am intrebat ce as face daca as fi in activitate? Grea intrebare,greu raspuns! Cei care sunt in activitate sa analizeze bine care le sunt interesele si perspectivele. Eu unul as merge pe cat se poate de mult pe certitudini. Si nu as rabda batjocura. Sunt convins ca daca as fi in activitate , as putea fi usor inlocuit. Ca si ceilalti de fapt,iar apararea , ordinea publica si siguranta nationala ar putea fi asigurate de persoane ca dl. Zara, dl. Chireac,dl. Ciutacu,dl. Dumitrescu,dl. Rosca –Stanescu, dl. Marica, dl. Hadar. Poate dna Olguta, dna Alice, dna Vass… De ce nu? Doar au demonstrat ca se pricep excelent ! Iar in fruntea SMG , un prim balerin ar face figura buna, de vreme ce seful SMG este asimilat ca salarizare cu ocupantul unui astfel de post, dupa cum se pare! Daca asta vrea natia romana prin reprezentantii ei politici si ai societatii civile, ce sa-i faci!  Dar sunt rezervist  si in conditiile in care , cu credinta mi-am indeplinit obligatiile asumate prin contract si sub juramant cu chezasia vietii fata de Statul Roman, iar acesta , de sapte ani, prin alesii lui si unii reprezentanti ai societatii civile, ma batjocoreste si nu vrea sa-si indeplineasca partea lui de contract, ma intreb daca eu trebuie sa mai mentin reletia de cetatenie cu Statul Roman. Am jurat sa apar tara, dar tara nu ma vrea printre aparatorii ei . Poate ar prefera mai de graba sa nu mai exist, ca sa faca economie de bani. Nu poti sa aperi o tara daca aceasta nu vrea , nu? Atunci ce e de facut?   Sa ne gandim impreuna!   

 Vicepresedinte coordonator Zona Centru
 Presedintele Filialei 1 Sibiu a SCMD
 Col.(r) Tudosie Stefan                                                                                                                                                            


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu