SCRISOARE
DESCHISA
DOMNULUI LIVIU DRAGNEA
PRESEDINTELE P.S.D. SI AL CAMEREI DEPUTATILOR
- Subiect:
Ce nu stie Lia Olguta Vasilescu –
Domnule
Presedinte,
Intrucat
ati intervenit, intelegand mesajul nostru, atunci cand sinistrul Muncii –
doamna Vasilescu, a bagat, fara nici o logica, un articol privind pensiile in
Legea salarizarii unitare, va rugam sa interveniti din nou, deoarece, dand
exemplu, in mod inexplicabil, tot militarii, distinsa doamna se pregateste sa
arunce Tara in haos printr-o OUG, care tine de incapatanarea neofitului pe
domeniul pensii. Si aceasta pentru ca nu stie urmatoarele:
Militarii din toate structurile (Armata,
Interne, Servicii) au un contract cu Statul pe activitati de pregatire,
interventie si lupta, fara vreo legatura cu Codul Muncii, deoarece activitatea
lor nu poate fi normata. Este un contract bazat pe sange, al carui pret nu
poate fi cuantificat. Ei sunt in serviciu 24 din 24 ore, au numeroase
restrictii iar plata se face pentru 8 ore, obligatiile continuand si dupa
trecerea in rezerva. Dovada ca militarii si politistii mor in activitate la
pace, in timpul pregatirii sau interventiilor, mai mult, astazi, decat in
campanii;
Daca vechii militari compensau plata relativa si riscul pierderii
vietii prin educatie patriotica, astazi ar trebui sa le compenseze prin bani.
Ati vrut mercenari, platiti-i ca atare, ca sa nu va mai mirati ca cei de la
baza fug din structuri, iar cei de la varf tradeaza Tara intereselor straine
pentru avere si putere. Iar daca mercenarii nu sunt platiti, Istoria spune ca
ies in strada cu mijloacele specifice activitatii lor. La urma urmei, daca
soferii au iesit cu masinile in Piata Victoriei si militarii pot iesi cu
tancurile iar daca ciobanii au venit cu oile si politistii pot veni cu cainii
dresati. Asta vrea doamna Olguta?
Daca lasi la latitudinea militarului si politistului sa plece sau
sa ramana cu riscul de a fi distrus de o OUG absurda, in toamna, cand stiti
foarte bine ce ni se pregateste, nu vom mai avea nici Armata nici Politie nici
Servicii, ceea ce califica incapatanarea doamnei in cauza, bazata pe
necunoastere, drept Tradare Nationala;
Militarii au platit contributii la pensii toata viata lor si din brut
si din net, pentru ca n-au avut voie sa puna intrebari si sa negocieze, mai
mult decat civilii, dar nu la “cosul” comun al civililor cum spun pe la
televiziuni tatele analiste ci in propria ograda, iar solda de rezervist numita
pensie si-o iau nu de la Casa Nationala de Pensii ci de la bugetul ministerelor
lor prin propriile Case Sectoriale. In plus, o alta contributie la pensiile
militare, mult apreciata astazi, este moartea prematura a rezervistilor, cate
500/luna in ultimii ani, decesele fiind inregistrate cu multa satisfactie, de
catre finantisti, drept “mari economii la bugetul de stat – fond pensii”;
Pensiile militare nu sunt “speciale” ci pensii militare de stat, in toate tarile, la toate popoarele si, la
noi, de cand exista Romania moderna. Pentru ca militarii si politistii
actioneaza dupa alte legi decat ale civililor;
Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a avut
o lege dupa revenirea noastra din pozitia dezonoranta de asistati social, la
situatia de rezervisti – Legea nr. 223/2015, care poate fi numita Legea
Dobritoiu nu Legea Oprea, initiata de P.S.D. si votata si de P.S.D. si de
P.N.L., care a fost practic desfiintata prin distrugerea bazei de calcul, de
catre OUG 57/2015 data de Ciolos, care pune generalii si chestorii iesiti in
rezerva inainte de 1 ianuarie 2016, in situatia de a avea pensii mai mici decat
proprii lor soferi iesiti astazi. Baza de calcul este 65% nu 80% cum bate
campii doamna in cauza iar limitarea este la 85% nu la 100%. In plus, am fost
furati, bagandu-se in baza de calcul si pensia privata instituita in 1967 si
anii lucrati si banii castigati in calitate de civili, dupa trecerea in
rezerva. Or, doamna Vasilescu vrea sa continue opera lui Ciolos distrugand
ultimile ramasite ale Legii pensiilor militare de stat, al carui obiectiv era –
la grade, functii si vechime egale aceeasi pensie;
Doamna Vasilescu face confuzie intre indexare si cresterea
pensiilor. Indexarea cu rata inflatiei se acorda tuturor pensionarilor fie
civili fie militari. Cresterea pensiilor civile se face prin marirea punctului
de pensie (pe care militarii nu-l au) iar cresterea pensiilor militare se face
dintotdeauna cu o cota parte din cresterea venitului salarial al activilor.
Nestiind aritmetica, doamna ministru vrea sa introduca discriminarea, taind
doar militarilor in rezerva dreptul legal la crestere a pensiei pentru ca, in
mintea domniei sale, daca salariul unui colonel activ creste cu 3000 lei si
pensia omologului rezervist ar creste tot cu 3000! Fals! Alinierea pensiilor la
militari se face doar cu un procent din cresterea acelor elemente ale venitului
activului care conteaza la calculul pensiei. Dovada faptul ca au crescut in
M.Ap.N. luna trecuta, soldele de functie ale activilor cu 15%, cresterea la
pensii fiind 0 pe motivul aberant, sub aspect juridic si financiar, ca
indexarea de 5,25% de la inceputul anului ar fi mai mare decat respectiva
crestere de 15%. Iar noi, militarii, primim ori una ori alta, fiind
discriminati fata de civili care au primit si indexarea si cresterea punctului
de pensie;
Media pensiilor noastre este 3000 lei, tabelele pe care le flutura
doamna ministru cu pensii de 30000 referindu-se la magistratii militari care nu
au iesit la pensie pe legea militara ci pe legea ocupationala civila a
magistratilor. Este o reluare a “Cazului Geica”, fost pilot civil al TAROM-
ului folosit ca pretext pentru distrugerea pensiilor militare, pe motivul ca si
militarii au piloti. Nu conta ca ala avea 400 milioane, din pensii si salarii
iar pilotii nostri 9-11 milioane, la data respectiva. Noi am fost proclamati
nesimtiti si insultati de toate gunoaiele, hotii si tradatorii post-revolutiei;
Avem documente scrise, oficiale, si de la Ministerul Muncii si de
la Ministerul Apararii Nationale, ca, de la 1 ianuarie 2016, ministrul Muncii
nu are nici un fel de competenta nici in ceea ce priveste salariile nici in
ceea ce priveste pensiile militarilor si politistilor, aceasta competenta
trecand asupra ministrului Apararii Nationale. Si atunci se pune fireasca
intrebare … de ce isi baga doamna ministru in cauza, nasul acolo unde nu-i
fierbe oala, mai ales ca este cu totul straina de domeniu. Mai mult, vehementa
atitudinii d-sale inexplicabile impotriva noastra, adica a celor carora le
datoreaza postul de primar din 2012 si lansarea in marea politica, ne trezeste
suspiciunea rezonabila ca are alta motivatie decat egalitarismul de tip
comunist-stahanovist proclamat – distrugerea dvs. domnule Dragnea, a P.S.D. si
a Stangii, aruncarea in haos si distrugerea Romaniei, in interes strain, prin
provocarea, insultarea si calcarea demnitatii noastre in picioare, aiurea-n
“tramvai” ca sa folosim cuvantul care a consacrat-o in plan international, ca
pe EBA “succesurile” si “esecele”;
Exista doar 2 categorii de pensii, civile si militare.
Doamna Olguta are atributii, ca de competenta nu poate fi vorba, doar asupra
pensiilor civile, fie pe legea contributivitatii fie pe legile ocupationale.
Dar doamna nu stie ce inseamna pensie si insista sa initieze ordonante si legi.
Explicati-i ca pensia este un drept patrimonialdobandit, nu o
pomana si, prin urmare, conceptele de pensie minima si pensie speciala sunt
niste tampenii lingvistice. O OUG sau o lege a pensiilor civile trebuie sa
cuprinda, fara a lovi in dreptul castigat, doar cei circa 2 milioane de
pensionari civili care nu au nici o legatura cu cei 3,3 milioane de beneficiari
ai unor indemnizatii de merit viagere sau ajutoare sociale absolut paralele cu
mult trambitata contributivitate, cu punctul de pensie sau cu salariul in
general.
Domnule Presedinte,
Ar fi multe de sesizat
pentru ca, in afara de tupeu si incapatanare, doamna in cauza nu are nici o
legatura cu domeniul pe care il pastoreste, dar nu vrem sa abuzam de timpul
dvs. Opriti-o ca nu stie ce face iar consecintele vor fi dezastruoase nu numai
pentru noi, pentru dvs., P.S.D., Guvern si majoritatea parlamentara dar si
pentru Tara. Ca ultim argument, va rog sa rememorati iesirea armatei active
ungare si a politiei ungare, cu sustinerea rezervistilor unguri in strada in
primavara lui 2011 cand legile Boc antimilitare au fost transferate in Ungaria.
Ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de guvernele
Basescu-Boc. Mai recent, ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate
impotriva noastra de Guvernul Ciolos. Este de neconceput pentru noi ca, in loc
sa va tineti de cuvant, permiteti acestei dudui s-o ia pe miriste si, in elanul
unei confuzii totale, sa ne ingroape mai rau decat Basescu, Ciolos si Boc la un
loc.
Cunoscandu-va drept un
om pragmatic, va transmitem asadar respectuos rugamintea de a interveni pentru
ca miercuri 2 august 2017 sa nu se declanseze din incompetenta, rautate
maladiva si ambitie nefondata, ceea ce interesele straine clocesc de peste 30
de ani – inceputul sfarsitului Romaniei prin distrugerea Sistemului de Aparare,
Ordine Publica si Siguranta Nationala.
Noi suntem militari si,
daca e ordin, parasim cu placere, pe cale naturala, sistemul dar tot va vom
bate obrazul si-i vom acuza, in calitatea noastra de aparatori ai Tarii, pe cei
vinovati de INALTA TRADARE!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea
DOGARU
SINDICATUL CADRELOR
MILITARE DISPONIBILIZATE
Seful compartimentului
evidenta membrii SCMD din Bucuresti si Ilfov
Col. (r) STEFAN
Adrian-Mihail
Telefon: 0736.600.973 Fax: 0314379581
Adresa: Bucuresti, str.
Pajurei nr. 13, Sector 1
E-mail: evidenta.scmd@yahoo.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu