joi, 3 august 2017

SCRISOARE DESCHISA DOMNULUI LIVIU DRAGNEA

SCRISOARE DESCHISA
DOMNULUI LIVIU DRAGNEA
PRESEDINTELE P.S.D. SI AL CAMEREI DEPUTATILOR
-         Subiect: Ce nu stie Lia Olguta Vasilescu –
Domnule Presedinte,
Intrucat ati intervenit, intelegand mesajul nostru, atunci cand sinistrul Muncii – doamna Vasilescu, a bagat, fara nici o logica, un articol privind pensiile in Legea salarizarii unitare, va rugam sa interveniti din nou, deoarece, dand exemplu, in mod inexplicabil, tot militarii, distinsa doamna se pregateste sa arunce Tara in haos printr-o OUG, care tine de incapatanarea neofitului pe domeniul pensii. Si aceasta pentru ca nu stie urmatoarele:
Militarii din toate structurile (Armata, Interne, Servicii) au un contract cu Statul pe activitati de pregatire, interventie si lupta, fara vreo legatura cu Codul Muncii, deoarece activitatea lor nu poate fi normata. Este un contract bazat pe sange, al carui pret nu poate fi cuantificat. Ei sunt in serviciu 24 din 24 ore, au numeroase restrictii iar plata se face pentru 8 ore, obligatiile continuand si dupa trecerea in rezerva. Dovada ca militarii si politistii mor in activitate la pace, in timpul pregatirii sau interventiilor, mai mult, astazi, decat in campanii;
Daca vechii militari compensau plata relativa si riscul pierderii vietii prin educatie patriotica, astazi ar trebui sa le compenseze prin bani. Ati vrut mercenari, platiti-i ca atare, ca sa nu va mai mirati ca cei de la baza fug din structuri, iar cei de la varf tradeaza Tara intereselor straine pentru avere si putere. Iar daca mercenarii nu sunt platiti, Istoria spune ca ies in strada cu mijloacele specifice activitatii lor. La urma urmei, daca soferii au iesit cu masinile in Piata Victoriei si militarii pot iesi cu tancurile iar daca ciobanii au venit cu oile si politistii pot veni cu cainii dresati. Asta vrea doamna Olguta?
Daca lasi la latitudinea militarului si politistului sa plece sau sa ramana cu riscul de a fi distrus de o OUG absurda, in toamna, cand stiti foarte bine ce ni se pregateste, nu vom mai avea nici Armata nici Politie nici Servicii, ceea ce califica incapatanarea doamnei in cauza, bazata pe necunoastere, drept Tradare Nationala;
Militarii au platit contributii la pensii toata viata lor si din brut si din net, pentru ca n-au avut voie sa puna intrebari si sa negocieze, mai mult decat civilii, dar nu la “cosul” comun al civililor cum spun pe la televiziuni tatele analiste ci in propria ograda, iar solda de rezervist numita pensie si-o iau nu de la Casa Nationala de Pensii ci de la bugetul ministerelor lor prin propriile Case Sectoriale. In plus, o alta contributie la pensiile militare, mult apreciata astazi, este moartea prematura a rezervistilor, cate 500/luna in ultimii ani, decesele fiind inregistrate cu multa satisfactie, de catre finantisti, drept “mari economii la bugetul de stat – fond pensii”;
Pensiile militare nu sunt “speciale” ci pensii militare de stat, in toate tarile, la toate popoarele si, la noi, de cand exista Romania moderna. Pentru ca militarii si politistii actioneaza dupa alte legi decat ale civililor;
Sistemul de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala a avut o lege dupa revenirea noastra din pozitia dezonoranta de asistati social, la situatia de rezervisti – Legea nr. 223/2015, care poate fi numita Legea Dobritoiu nu Legea Oprea, initiata  de P.S.D. si votata si de P.S.D. si de P.N.L., care a fost practic desfiintata prin distrugerea bazei de calcul, de catre OUG 57/2015 data de Ciolos, care pune generalii si chestorii iesiti in rezerva inainte de 1 ianuarie 2016, in situatia de a avea pensii mai mici decat proprii lor soferi iesiti astazi. Baza de calcul este 65% nu 80% cum bate campii doamna in cauza iar limitarea este la 85% nu la 100%. In plus, am fost furati, bagandu-se in baza de calcul si pensia privata instituita in 1967 si anii lucrati si banii castigati in calitate de civili, dupa trecerea in rezerva. Or, doamna Vasilescu vrea sa continue opera lui Ciolos distrugand ultimile ramasite ale Legii pensiilor militare de stat, al carui obiectiv era – la grade, functii si vechime egale aceeasi pensie;
Doamna Vasilescu face confuzie intre indexare si cresterea pensiilor. Indexarea cu rata inflatiei se acorda tuturor pensionarilor fie civili fie militari. Cresterea pensiilor civile se face prin marirea punctului de pensie (pe care militarii nu-l au) iar cresterea pensiilor militare se face dintotdeauna cu o cota parte din cresterea venitului salarial al activilor. Nestiind aritmetica, doamna ministru vrea sa introduca discriminarea, taind doar militarilor in rezerva dreptul legal la crestere a pensiei pentru ca, in mintea domniei sale, daca salariul unui colonel activ creste cu 3000 lei si pensia omologului rezervist ar creste tot cu 3000! Fals! Alinierea pensiilor la militari se face doar cu un procent din cresterea acelor elemente ale venitului activului care conteaza la calculul pensiei. Dovada faptul ca au crescut in M.Ap.N. luna trecuta, soldele de functie ale activilor cu 15%, cresterea la pensii fiind 0 pe motivul aberant, sub aspect juridic si financiar, ca indexarea de 5,25% de la inceputul anului ar fi mai mare decat respectiva crestere de 15%. Iar noi, militarii, primim ori una ori alta, fiind discriminati fata de civili care au primit si indexarea si cresterea punctului de pensie;
Media pensiilor noastre este 3000 lei, tabelele pe care le flutura doamna ministru cu pensii de 30000 referindu-se la magistratii militari care nu au iesit la pensie pe legea militara ci pe legea ocupationala civila a magistratilor. Este o reluare a “Cazului Geica”, fost pilot civil al TAROM- ului folosit ca pretext pentru distrugerea pensiilor militare, pe motivul ca si militarii au piloti. Nu conta ca ala avea 400 milioane, din pensii si salarii iar pilotii nostri 9-11 milioane, la data respectiva. Noi am fost proclamati nesimtiti si insultati de toate gunoaiele, hotii si tradatorii post-revolutiei;
Avem documente scrise, oficiale, si de la Ministerul Muncii si de la Ministerul Apararii Nationale, ca, de la 1 ianuarie 2016, ministrul Muncii nu are nici un fel de competenta nici in ceea ce priveste salariile nici in ceea ce priveste pensiile militarilor si politistilor, aceasta competenta trecand asupra ministrului Apararii Nationale. Si atunci se pune fireasca intrebare … de ce isi baga doamna ministru in cauza, nasul acolo unde nu-i fierbe oala, mai ales ca este cu totul straina de domeniu. Mai mult, vehementa atitudinii d-sale inexplicabile impotriva noastra, adica a celor carora le datoreaza postul de primar din 2012 si lansarea in marea politica, ne trezeste suspiciunea rezonabila ca are alta motivatie decat egalitarismul de tip comunist-stahanovist proclamat – distrugerea dvs. domnule Dragnea, a P.S.D. si a Stangii, aruncarea in haos si distrugerea Romaniei, in interes strain, prin provocarea, insultarea si calcarea demnitatii noastre in picioare, aiurea-n “tramvai” ca sa folosim cuvantul care a consacrat-o in plan international, ca pe EBA “succesurile” si “esecele”;
Exista doar 2 categorii de pensii, civile si militare. Doamna Olguta are atributii, ca de competenta nu poate fi vorba, doar asupra pensiilor civile, fie pe legea contributivitatii fie pe legile ocupationale. Dar doamna nu stie ce inseamna pensie si insista sa initieze ordonante si legi. Explicati-i ca pensia este un drept patrimonialdobandit, nu o pomana si, prin urmare, conceptele de pensie minima si pensie speciala sunt niste tampenii lingvistice. O OUG sau o lege a pensiilor civile trebuie sa cuprinda, fara a lovi in dreptul castigat, doar cei circa 2 milioane de pensionari civili care nu au nici o legatura cu cei 3,3 milioane de beneficiari ai unor indemnizatii de merit viagere sau ajutoare sociale absolut paralele cu mult trambitata contributivitate, cu punctul de pensie sau cu salariul in general.
Domnule Presedinte,
Ar fi multe de sesizat pentru ca, in afara de tupeu si incapatanare, doamna in cauza nu are nici o legatura cu domeniul pe care il pastoreste, dar nu vrem sa abuzam de timpul dvs. Opriti-o ca nu stie ce face iar consecintele vor fi dezastruoase nu numai pentru noi, pentru dvs., P.S.D., Guvern si majoritatea parlamentara dar si pentru Tara. Ca ultim argument, va rog sa rememorati iesirea armatei active ungare si a politiei ungare, cu sustinerea rezervistilor unguri in strada in primavara lui 2011 cand legile Boc antimilitare au fost transferate in Ungaria. Ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de guvernele Basescu-Boc. Mai recent, ne-ati promis eliminarea mizeriilor legiferate impotriva noastra de Guvernul Ciolos. Este de neconceput pentru noi ca, in loc sa va tineti de cuvant, permiteti acestei dudui s-o ia pe miriste si, in elanul unei confuzii totale, sa ne ingroape mai rau decat Basescu, Ciolos si Boc la un loc.
Cunoscandu-va drept un om pragmatic, va transmitem asadar respectuos rugamintea de a interveni pentru ca miercuri 2 august 2017 sa nu se declanseze din incompetenta, rautate maladiva si ambitie nefondata, ceea ce interesele straine clocesc de peste 30 de ani – inceputul sfarsitului Romaniei prin distrugerea Sistemului de Aparare, Ordine Publica si Siguranta Nationala.
Noi suntem militari si, daca e ordin, parasim cu placere, pe cale naturala, sistemul dar tot va vom bate obrazul si-i vom acuza, in calitatea noastra de aparatori ai Tarii, pe cei vinovati de INALTA TRADARE!
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele S.C.M.D.
Col. (r) dr. Mircea DOGARU


SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Seful compartimentului evidenta membrii SCMD din Bucuresti si Ilfov
Col. (r) STEFAN Adrian-Mihail
Telefon: 0736.600.973 Fax: 0314379581
Adresa: Bucuresti, str. Pajurei nr. 13, Sector 1
E-mail: evidenta.scmd@yahoo.com

marți, 18 iulie 2017

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene

La 20 iulie, ziua Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul în calendarul liturgic ortodox, se sărbătorește Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene, în 1913 pionierii aviației alegându-l pe Sfântul Ilie ca ''patron al aviației''.
În aprilie 1964, ziua de sărbătorire a Aviației Române a fost schimbată cu data de 17 iunie, când se aniversează primul zbor al lui Aurel Vlaicu cu un aparat proiectat și construit de el (4/17 iun. 1910). După anul 1990, Ziua Aviației se sărbătorea în ambele zile, acest lucru clarificându-se abia în anul 2004, când aviatorii români au revenit la celebrarea Zilei aviației de ziua Sfântului Ilie Tesviteanul.
Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 6 iulie 1995, a aprobat oficierea în această zi a slujbei de pomenire la Monumentul Aviatorilor din Capitală și a transmis tuturor eparhiilor rugămintea de a răspunde solicitărilor unităților militare de aviație și apărare antiaeriană din teritoriu privind acordarea de asistență religioasă la această sărbătoare.
Conform site-ului oficial al Statului Major al Forțelor Aeriene, în 1915 a luat ființă Corpul de Aviație Român, aviația devenind astfel armă de sine stătătoare. În perioada 1919-1923, organul de conducere a aviației era Direcția Superioară a Aeronauticii, din cadrul Ministerului de Război.
În 1924, s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii din Ministerul Armatei, în cadrul căruia a funcționat, din 1930, Comandamentul Apărării Antiaeriene. În 1932, Inspectoratul General al Aeronauticii și-a schimbat denumirea în Subsecretariatul de Stat al Aerului, în compunerea căruia au funcționat Comandamentul Forțelor Aeriene și Comandamentul Apărării Teritoriului.
La 13 noiembrie 1936, a luat ființă Ministerul Aerului și Marinei, în cadrul căruia își desfășura activitatea Comandamentul Forțelor Aeriene, ce avea în subordine Comandamentul Apărării Contra Aeronavelor și Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.
Începând cu 1 aprilie 1950, aviația militară s-a denumit Forțele Aeriene Militare, iar comandamentul — Comandamentul Forțelor Aeriene Militare (CFAM), pentru ca, la 12 septembrie 1956 să se unească Comandamentul de Apărare Antiaeriană a Țării cu Comandamentul Forțelor Aeriene Militare, sub denumirea Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului.

La 1 mai 1977, s-a înființat Comandamentul Aviației Militare, în cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar în 1993, prin unirea Comandamentului Aviației Militare cu Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului a fost înființat Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, care reunește aviația, artileria și rachetele antiaeriene și radiolocația. Începând cu 1 iunie 2000, se folosește denumirea actuală — Statul Major al Forțelor Aeriene, care asigură conducerea Forțelor Aeriene pe timp de pace, de criză și de război.

miercuri, 26 aprilie 2017

CROAZIERA PE DUNARE - detalii

PROGRAM:
10.30- prezentarea la fantana arteziana de la Prefectura BRAILA;
10.30-11.00-probleme organizatorice(prezenta, detalii, deplasarea la debarcader, imbarcare,etc)
11.00-13.00 – CROAZIERA PE DUNARE;
13.00-13.30- Deplasarea la punctul de socializare(in spate la Carrefour), cu mijloc auto asigurat;
Incepand cu ora 13.30 - Slujba de pomenire si masa festiva
Doritorii se pot inscrie pana pe data de 09.mai 2017, astfel:
            -la sediul Asociatiei, martea intre orele 10.00-12.00,
            -la Cercul Militar-D-nul. Postelnicu.

DETALII: Col(r)Nicolae SIMION tel. 0740013375

joi, 23 martie 2017

26 martie ZIUA SERVICIULUI ROMÂN DE INFORMAȚII

Serviciului Român de Informații (SRI) a luat ființă pe 26 martie 1990, dar rădăcinile sale istorice sunt mult mai vechi. În anul 1865, Marele Stat Major a creat Secția a II-a, unitate care se ocupa cu culegerea și analizarea informațiilor cu caracter militar. La data de 19 aprilie 1892, s-a înființat Biroul Siguranței Generale, o unitate în cadrul Ministerului de Interne. În martie 1908, aceasta a devenit Direcția Poliției și Siguranței Generale.
În martie 1917, Mihail Moruzov a creat Biroul de Siguranță al Deltei Dunării, prima structură informativă civilă, care avea personal provenit din Siguranța Generală şi lucra exclusiv pentru Marele Cartier General. Această structură a fost desființată în vara anului 1920.
Pe 1 mai 1925, Mihail Moruzov a fost angajat în cadrul Secției a II-a a Marelui Stat Major, la Biroul de căutare a informațiilor. El a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înființarea unui Serviciu Secret, care să lucreze numai cu cetățeni civili, „pentru culegerea verificarea și completarea informațiilor care interesează armata”.
Ulterior, Moruzov a acţionat pentru scoaterea Serviciul Secret din structura armatei şi plasarea lui sub autoritatea Palatului Regal, acţiune finalizată în 1938.
La 12 noiembrie 1940, a fost emis decretul nr. 3818, cu privire la organizarea Serviciului Special de Informații, instituție care funcționa pe lângă Preşedinția Consiliului de Miniştri.
La 15 septembrie 1944, prin decretul nr. 1695, Serviciul Special de Informații şi-a schimbat numele în Serviciul de Informații şi a fost trecut în subordinea Ministerului de Război.
Prin decizia ministerială nr. 79 din 27 aprilie 1945, Serviciul de Informații a fost trecut în subordinea Preşedinției Consiliului de Miniştri şi a fost redenumit Serviciul Special de Informații.
La data de 30 august 1948, prin decretul nr. 221, a fost înființată Direcția Generală a Securității Poporului, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a devenit, la 30 martie 1951, Direcția Generală a Securității Statului, având în structura sa şi o Direcție de Informații Externe.
Pe 20 septembrie 1952, DGSS s-a desprins din Ministerul de Interne şi s-a transformat în Ministerul Securității Statului, pentru ca, în septembrie 1953, să reintre în compunerea ministerului.
La 22 iulie 1967, a fost creat Departamentul Securității Statului, condus de Consiliul Securității Statului, al cărui preşedinte avea rang de ministru.
La 4 aprilie 1968, Consiliul Securității Statului s-a desprins din Ministerul de Interne, funcționând ca organ central, pentru ca în aprilie 1972 să revină în cadrul ministerului.
La data de 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Frontului Salvării Naţionale, organele de securitate au fost dizolvate.
La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181,

s-a înființat Serviciul Român de Informații, instituție de stat specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională, alături de Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne şi cel al Justiției. Activitatea acestora este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării. În noiembrie 2001, CSAT a aprobat noul regulament de funcţionare al Serviciului Român de Informații.

25 martie ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE

Primele menţiuni cu privire la instituţia Agiei, precursoarea Poliţiei, s-au făcut în anul 1620, denumirea fiind folosită mai întâi în Ţara Românească, iar apoi şi în Moldova.
Atribuţiile Agiei au fost stabilite de către domnitorul Alexandru Ipsilanti, în anul 1775, una dintre cele mai importante fiind cea de menţinere a ordinii prin pieţe.
În anul 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu drapelul pe care era cusută sigla Agiei.
In 1821, Tudor Vladimirescu a acordat scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor. În 1831, prin Regulamentele Organice s-au stabilit primele măsuri privind constituirea Poliţiei Orăşeneşti, care avea atribuţii de protecţie, pază şi supraveghere a oraşelor. Astfel, Agia s-a transformat în Poliţie.
Pe timpul Revoluţiei de la 1848 a avut loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordona Guardia municipală.
La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă a emis Cronica poliţienească prin care erau reglementate sarcinile înaltei poliţii şi obişnuitei poliţii, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.
Au fost succesiv promulgate Legea de organizare a poliţiei de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), Legea pentru organizarea Poliţiei Generale a Statului (1 aprilie 1903), la iniţiativa lui Vasile Lascăr, ministru de interne şi Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), prin care competenţele organelor de poliţie au fost permanent extinse şi s-au reglementat raporturile cu celelalte structuri ale statului.
Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 s-a înfiinţat Miliţia, iar prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989, s-a reînfiinţat Poliţia Română.
Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări, reglementate prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi Legea 218 din 23 aprilie 2002, menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.
Pe drapelul înmânat Marelui Agă de către domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, alături de siglă Agiei se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului, înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună/Buna Vestire. Simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.


Deasemenea, prin art. 50 din Legea nr. 218/23.04.2002, ziua de 25 martie, când se sărbătoreşte Buna Vestire, a fost desemnată ca Ziua Poliţiei Române.

miercuri, 15 martie 2017

Mai in detaliu despre recalcularea pensiilor

EFECTELE
produse de aplicarea L 223/2015 modificata de OUG 57/2015,
modul de actiune la primirea deciziilor de recalculare si motive de contestare

I.                    Aspecte privind evolutia implementarii OUG

-          se stie ca OUG 57 este in vigoare iar art 40 produce efecte;
-          in baza ei au fost emise déjà ~ 30000 decizii, aplicandu-se procentele de 65% pentru 25 ani vechime, cu plafonare la 85% din BC(Baza de Calcul) si cu SCPS(Contributia la pensia suplimentara) inclus in acest plafon;
-          in acelasi timp, OUG 57 se afla in procedura de aprobare in parlament:
·         a trecut de senat intr-o forma modificata; s-a revenit la procentele de 80% cu 100% insa in plafonul de 100% a fost incluse si SCPC si OMM(Ordinul Meritul Militar);
·         din aprilie anul trecut se afla la camera deputatilor;
·         CD al SCMD ne anunta ca incearca sa puna pe masa noilor parlamentari discutarea ordonantei in sensul abrogarii art. 40.
-          NOUTATE: Daca pana acum, odata cu emitere deciziei de recalculare se achitau si eventualele diferente, dupa adoptarea Legii bugetului de stat, potrivit art. 67, diferentele se vor achita in trim IV al anului.

II.                 Efectele produse de L 223 modificata

·         legea 223 modificata prin art 40 din OUG 57 si completata prin OM 25(Ordinul Ministrului Ap.N.) este cea mai proasta dintre toate legile care au reglementat pana acum pensionarea militarilor deoarece creaza mari discriminari intre categorii de militari;
·         am identificat trei mari inechitati, discriminari:

1.      La functii egale, grade egale si vechime egala, exista diferente intre cuantumul pensiilor functie de anul iesirii la pensie, adica, la conditii juridice egale se aplica un tratament juridic diferentiat, ceea ce inseamna discriminare;

Cauze:

·         Legea, la art. 109 spune ca pensile de dinainte de 2016 se recalculeaza in raport cu vechimea din ultima decizie (de revizuire) si cu baza de calcul stabilita conf. art 28, actualizata conform prevederilor legii salarizarii existente la data intrarii in vigoare a prezentei legi (adica la 01.01.2016);
·         Legea salarizarii este legea 138/1999 care stabilea initial: CF, CG, IC=10-50%; ID=25%; SM=20%; Sp.Cls=6-10%, Rad=10%; ulterior, in 2007 s-au modificat CF, s-a introdus Spor Conf=10-15% iar mai nou s-a generalizat si  solda de merit;
·         In legislatia anterioara L 138 soldele de functie erau stabilite pe clase de salarizare, IC(Indemnizatie de comanda)= 4-12%; ID(Indemnizatie de Dispozitiv) = 18%; SM(Salariu de Merit) = 15%; nu se platea spec clasa si nu exista spor  de confidentialitate;
·         Aceste elemente ale soldei lunare trebuiau actualizate conform  legii 138, asa cum se spune in art 109.
·         Ce a facut MApN: a emis OM 25 prin care spune ca se actualizeaza CF(Coeficient de Functie) si CG(Coeficient de Grad) dar nu si celelalte elemente ale soldei lunare, acestea ramanand in procentele avute in cele 6 luni alese, contrar art 109 din lege;
·         OM 25 este, din acest punct de vedere nelegal, pentru ca adauga la lege.

Efectul: exemplu: un colonel cu CF=5, care a iesit la pensie in anul 1998 va avea o pensie mult mai mica decat omologul care a iesit in 2005 , amandoi vor avea pensia mai mica decat cel care a iesit dupa 2007 si toti o vor avea mai mica decat cei care ies de acum incolo la pensie.


2.      La functii egale, grade egale dar vechime diferita cuantumul pensiilor este egal, adica, la conditii juridice diferite se aplica un tratament juridic egal, ceea ce inseamna tot discriminare;

Cauze:

·         Acest lucru se datoreaza plafonarii pensiei la 85% din BC, in acest plafon fiind inclus si SCPS;
·         Plafonarea pensiei la 85% imparte militarii in doua categorii: o categorie care, pana la 36 ani vechime cumulata beneficiaza de toate facilitatile legii, si o categorie cu vechime mai mare de 36 de ani care pierde din SCPS si chiar din procentele de vechime;
·         Se pune astfel semnul egal intre pensia pentru limita de varsta si pensia anticipate partiala.
·         Ca regula generala, orice lege a pensiilor stabileste conditiile si criteriile care trebuiesc indeplinite pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta;
·         Exceptiile de la aceasta regula sunt: pensia anticipata si pensia anticipata partial;
·         Asadar: daca pentru pensia pentru limita de varsta se cer indeplinite doua conditii: varsta de 60 de ani si vechimea efectiva de 25 de ani din care 15 ani vechime in serviciu (art 16), pentru pensia anticipata partiala nu se cere decat conditia vechimii effective de 20 de ani din care 10 ani vechime in serviciu (art 18);
·         Avand in vedere plafonarea cuantumului pensiei la 85%, cele doua pensii vor fie gale.
Exemplu: doi ofiteri care in cele 6 luni alese au avut aceeasi functie, acelasi grad si aceeasi valoare a bazei de calcul:
-          Ofiterul A: varsta = 48 ani, vechime efectiva = 25 ani, vechime cumulata =  36 ani (20 ani CS, 4 ani CD), SPCS = 9%, OMM = 20%; se incadreaza pentru pensie anticipata partiala; asta inseamna:
                                                 65% + 11% + 9% = 85%; nu pierde nimic.
-          Ofiterul B: varsta = 60 ani, vechime efectiva = 37 ani, vechime cumulata = 51 ani ( 20 CS, 16 ani CD), SPCS = 9%, OMM = 20%; se incadreaza la pensie pentru limita de varsta; asta inseamna:
                        65% + 26% + 9%= 100%; plafonat la 85% pierde 15% reprezentand 6% vechime si 9% SCPS
·         Concluzie: ambii ofiteri au pensii egale desi au vechimi diferite si categorii de pensii diferite.

3.      Insasi includerea in plafonul de 85% a SCPS reprezinta o discriminare, acesta fiind reglementat de alta lege, are la baza contributia fiecaruia si trebuie calculat la cuantumul pensiei.

III.               Modul de actiune la primirea deciziilor de recalculare

-          Este important daca dorim sau nu sa contestam decizia de recalculare;
-          Comisia de contestatie nu va rezolva contestatia, ea actioneaza legal, dar aceasta reprezinta procedura prealabila pentru actiunea in justitie;
-          Cei care fac contestatie vor trebui sa stie ca numai in instanta si prin instanta se pot rezolva problemele, unele direct, altele la CCR.

1.      Motive de contestare: se va invoca diminuarea cuantumului pensiei prin:
·         Neactualizarea bazei de calcul conform art. 109 din lege (pentru cei iesiti la pensie inainte de 1999) ;
·         Nevalorificarea intregii vechimi cumulate recunoscuta in preambulul deciziei (pentru cei cu vechimi cumulate mai mari de 36 de ani);
·         Nevalorificarea partiala sau totala a SCPS (pentru cei cu vechimi cumulate mai mari de 36 de ani);
·         Nevalorificarea partiala sau totala a stagiilor ulterioare pensionarii pentru care s-a platit cas;
·         Neincadrarea in grupe de munca de la 01.01.2016 (explicatii);
                              Se mai poate solicita:
·         Acordarea sporului pentru spec. clasa pentru cei care pot dovedi cu acte ca au detinut-o;
·         Acordarea sporului de confidentialitate conform functiei indeplinite in cele 6 luni alese;
·         Acordarea soldei de merit, generalizata din august 2016