ZIUA RADIOLOCATORISTILOR MILITARI

OMAGIU DE ZIUA RADIOLOCAŢIEI – 25 IULIE 2015

RADARUL TPS-79 Gap Filler foto mapn.ro

Distinşi radiolocatorişti, în conformitate cu prevederile Regulamentului onorurilor şi ceremoniilor militare (R.G.4), pe data de 25 iulie se aniversează Ziua Radiolocaţiei, gen de armă din Armata României. Acum 60 de ani, prin ordinul M.F.A. nr. 74/25.07.1955 au fost înfiinţate Trupele Radiotehnice.

Fiecare radiolocatorist militar are libertatea de a alege modalitatea a sărbători şi omagia acest eveniment. Datorând respect faţă de orice modalitate de manifestare aleasă de către colegii radiolocatorişti, indiferent de generaţie, eu am ales pana de scris pentru a-i dedica acest modest eseu documentar, ştiind de la nemuritorul Shakespeare că pana de scris este mai puternică decât sabia.

La data de 25 iulie 2015 aniversăm în fapt 60 de ani de la înfiinţarea Trupelor Radiotehnice, ulterior Trupele de Radiolocaţie, ca armă de sine stătătoare în Armata României. Se cuvine să celebrăm împreună această aniversare, indiferent de rang sau statut, de la soldaţi şi gradaţi profesionişti, subofiţeri, maiştri militari şi angajaţi civili, până la ofiţeri şi generali. Să ne amintim de anii petrecuţi împreună în armă, de fiecare moment frumos şi de fiecare realizare personală, oricât de mică, dar atât de dragă fiecăruia dintre noi. Dragostea pentru Radiolocaţie a fost alegerea noastră la trecerea de la adolescenţă la tinereţe, iar această alegere am făcut-o pentru toată viaţa. Am convingerea că şi alţi „coreligionari întru armă”, aflaţi în activitate, rezervă sau în retragere pot să aştearnă în scris amintirile, opiniile şi propriile povestiri despre viaţa de radiolocatorist.

În prezent, Radiolocaţia este integrată în Sistemul de Supraveghere Aeriană al României care cuprinde ansamblul structurilor specializate pentru misiuni de apărare aeriană din Forţele Aeriene, Terestre şi Navale, destinate pentru localizarea, urmărirea şi identificarea mijloacelor aeriene, precum şi pentru interceptarea şi combaterea mijloacelor aeriene ostile. Atât în timp de pace cât şi în situaţii de criză şi de război, radiolocaţia participă la îndeplinirea misiunilor prin realizarea în principal a funcţiei de supraveghere aeriană.

O scurtă incursiune în trecutul istoric al radiolocaţiei, în general şi al supravegherii aeriene a României în particular, este binevenită. Radarul este o invenţie care nu poate fi atribuită unui anumit savant sau unei singure naţiuni. Realizarea acestuia este rezultatul a numeroase eforturi de cercetare, desfăşurate în paralel de către o serie de oameni de ştiinţă din mai multe ţări, care au descoperit principiile fundamentale şi au patentat invenţii tehnice foarte importante.  (vezi aici)

Astfel, în anul:

– 1865, Fizicianul englez James Clerk Maxwell a dezvoltat teoria naturii electromagnetice a luminii, descrierea undelor electromagnetice şi a propagării acestora.

– 1886, Savantul german Heinrich Rudolf Hertz demonstrează existenţa undelor electromagnetice şi confirmă astfel teoria lui Maxwell.

– 1904, Inginerul german Christian Hülsmeyer, specialist în tehnica frecvenţelor înalte, inventează „Telemobiloskop-ul”, un aparat destinat pentru evitarea coliziunilor navale şi calculează timpul dus-întors parcurs de o undă electromagnetică până la un obiect metalic (navă). Cunoscând timpul, este posibilă determinarea distanţei. Acesta a fost primul experiment practic al radarului. Hülsmeyer brevetează invenţia în Germania şi în Marea Britanie.

– 1921, Inginerul britanic Albert Wallace Hull inventează magnetronul, tub electronic cu randament foarte ridicat, utilizat ca oscilator de mare putere.

– 1922, Inginerii americani Albert H. Taylor şi Leo C. Young de la Naval Research Laboratory, reuşesc pentru prima dată localizarea unei nave construite din lemn.

– 1930, Inginerul Lawrence A. Hyland, tot de la Naval Research Laboratory, localizează pentru prima dată un avion.

– 1931, Pentru prima dată un vapor britanic este echipat cu un radar. S-au folosit antene cu reflector parabolic şi radiatoare tip horn (corn în engleză).

– 1936, George F. Metcalf şi William C. Hahn, de la General Electric descoperă clistronul, tub electronic care va deveni o componentă foarte importantă în sistemele radar, utilizat ca amplificator sau oscilator.

– 1939, Fizicienii John Randall şi Henry Albert Howard Boot de la Universitatea din Birmingham (Anglia), au construit un radar mic şi puternic, folosind un magnetron. Avioanele B-17 au fost dotate cu acest tip de radar pentru descoperirea şi combaterea submarinelor pe timp de noapte şi în condiţii de ceaţă.

După anul 1940 radarul cunoaşte o perioadă de dezvoltare „revoluţionară”, fiind realizate o multitudine de tipuri de radare în S.U.A., Uniunea Sovietică, Germania, Franţa şi Japonia. În timpul războiului, datorită dezvoltării forţelor aeriene şi pe baza experienţei acumulate, cercetările în domeniul tehnicii radarului au generat realizări tehnologice semnificative.

În perioada războiului rece un număr mare de radare au fost instalate în ţările celor două blocuri militare despărţite prin Cortina de Fier.

În România, începuturile supravegherii spaţiului aerian în folosul apărării antiaeriene au fost consemnate începând cu anul 1913, când Comandamentul Cetăţii Bucureşti a organizat cercetarea spaţiului aerian împotriva loviturilor din aer a obiectivelor militare şi civile, precum şi a populaţiei, cu ajutorul observatorilor aerieni. Aşa a început Supravegherea Aerienă a României.

Ulterior evoluţia istorică a acesteia a fost una sinuoasă. De la Cercetare Aeriană s-a ajuns la Pândă Aeriană, apoi la OILA (Observare, Informare şi Legături Aeriene), Radiolocaţie, Trupe Radiotehnice, Trupe de Radiolocaţie şi acum s-a ajuns din nou la Supraveghere Aeriană. Timp de 42 de ani, până la 25 iulie 1955, supravegherea aeriană a evoluat permanent, a fost îmbunătăţită, adaptată, modernizată şi înzestrată cu mijloace tehnice (de ascultare, observare vizuală, radiolocaţie, automatizare şi transmisiuni) din ce în ce mai performante. În aceste patru decenii au avut loc foarte multe transformări impuse de participarea României la cele două mari conflagraţii mondiale şi de statutul de ţară adaptat situaţiei geopolitice (ţară neutră, pro-Antanta, pro-occidentală, pro-germană, anti-sovietică, anti-germană, pro-sovietică).

Astfel, în data de 15 august 1916, cu două săptămâni înainte de intrarea României în Primul Război Mondial, în baza Înaltului Decret Regal nr. 1660 din 22.06 1915, a luat fiinţă Corpul Observatorilor Aerieni din cadrul Serviciului de Apărare Contra Aeronavelor din cadrul Comandamentului Cetăţii Bucureşti, prima structură din armata română cu misiunea de supraveghere a spaţiului aerian şi informării autorităţilor asupra pericolului aerian. Data de 22 iunie, este în realitate ziua de naştere a ceea ce mai târziu a devenit arma Radiolocaţie şi ar trebui să fie şi ziua acesteia.

Ulterior pe baza experienţei de război şi a evoluţiei aviaţiei, structurile de supraveghere a spaţiului aerian au evoluat în mod corespunzător. În anul 1933 a luat fiinţă Serviciul General de Pândă şi Alarmă al Teritoriului, primul organ specializat pentru supravegherea spaţiului aerian naţional.

În luna martie 1940 în paralel cu pânda teritorială au luat fiinţă baterii de pândă aeriană mobile (operative) în subordinea celor două armate (A.3,4) dislocate în Moldova reîntregită. Începând cu data de 22 iunie 1941, Serviciul General de Pândă şi Alarmă a colaborat cu Pânda prin detecţie electromagnetică (radiolocaţia) aflată în structura Misiunii Militare Aero a Germaniei în România.

Radar Freya

Data de 18 iunie 1943 marchează debutul oficial al primelor acţiuni de radiolocaţie pe teritoriul României. Având la bază informaţiile spionajului românesc privind iminenţa unui raid aerian american de proporţii strategice asupra complexului petrolier de pe Valea Prahovei, răspunsul aliaţilor de atunci, România şi Germania a fost pe măsură. În acest scop au fost dislocate pe teritoriul României (litoral, Bucureşti, Valea Prahovei) un număr de 13 radare Freya (pentru descoperirea ţintelor aeriene şi alertă aeriană) şi 33 de radare Würzburg (pentru dirijarea focului artileriei antiaeriene), care asigurau cu informaţii aviaţia de vânătoare şi artileria antiaeriană germană dar şi română. Serviciul Secret de Informaţii Român (SSI) a aflat data exactă a raidului american asupra Ploieştiului – 1 august 1943 – , cu o săptămână înainte de

Radar Würzburg

a avea loc. Pe baza acestei informaţii veridice, radarele, aviaţia de vânătoare şi artileria antiaeriană şi-au făcut pe deplin datoria. Raidul s-a soldat cu un eşec de proporţii. Subtil, în scop propagandistic, preşedintele Roosevelt l-a prezentat drept un succes, dar pe 15 august recunoaşte în faţa Congresului că rezultatele au fost „dezastruoase”.

La 19 iunie 1943 Serviciul General de Pândă Aeriană a fost înlocuit cu Serviciul de Informare Aeriană şi Centrul General de Informaţii Aeriene, apoi completat până în 16 septembrie cu Detaşamentul de Pândă Radio, având în organică 3 batalioane.

După război a continuat modernizarea structurilor de supraveghere aeriană, astfel că la data de 15.09.1948 ia fiinţă Secţia Pândă Aeriană şi Regimentul de Pândă Aeriană în garnizoana Bucureşti, în structura căruia la 15.11.1948 ia fiinţă Compania Școală Regimentară.

Radar AN-TPS-3

Radar CR-52

Data de 01.08 1949 marchează înfiinţarea primei companii de radiolocaţie, dispusă în cazarma „TRIFOIUL” din Bucureşti-Băneasa, a cărei misiune principală era instruirea echipajelor care încadrau radarele Würzburg (capturate de armata română, confiscate de sovietici şi apoi revândute României), AN-TPS-3 şi SCR-527A, americane, importate din URSS.

În anul 1950 a fost înfiinţat Serviciul de Observare, Informare, Legături Aeriene (OILA) având în compunere 3 batalioane independente radio OILA (Timişoara, Orşova, redislocat la Craiova, Constanţa); 3 batalioane independente OILA (Bucureşti, Cluj, Alba Iulia, redislocat la Bacău); Secţia OILA; Centrul de instrucţie OILA şi Compania de radiolocaţie din cazarma„TRIFOIUL”.

radar P-3

Radar P-20

În primavara anului 1952 a început organizarea sistemului radiotehnic prin înfiinţarea a 3 companii radiotehnice (Vânju Mare, Ciacova, Palas) înzestrate cu radare tridimensionale de tipul P-20 şi P-3A (sovietice) şi 3 posturi radiotehnice (Chişineu Criş, Hunedoara, Piteşti Vest) dotate cu radare de tipul P-3A. Aceste subunitaţi au intrat în organica batalioanelor independente radio OILA, transformate la data de 15 mai 1952 în regimente radio OILA (B.548 Timişoara devine R.269, B.423 Craiova, devine R.181, iar B.352 Constanţa devine R.110). Pe aerodromurile militare, Craiova, Deveselu, Siliştea Gumeşti, Caransebeş şi Ianca au fost instalate radare de tipul P-3 şi P-3A.

Concomitent cu intrarea în înzestrare a radarelor P-8 s-au înfiinţat noi companii radiotehnice (Oraviţa, Târgu Jiu, Mediaş, Alexandria, Roşiorii de Vede, Tecuci, Chinteni/Cluj, Băişoara/Cluj, Halchiu/Braşov). Sistemele, OILA şi cel radiotehnic au coexistat până la data de 25 iulie 1955, când sistemul OILA a fost desfiinţat.

La această dată, prin ordinul M.F.A. nr. CL 74/25.07.1955 a luat fiinţă o nouă armă în armata României, Trupele Radiotehnice. Înfiinţarea Trupelor Radiotehnice a fost strâns legată de crearea la data de 14 mai 1955 a Pactului de la Varşovia (Tratatul de prietenie, cooperare şi asistenţă mutuală), alianţă militară a Blocului Răsăritean (Republica Populară Română a fost membru fondator), ca reacţie la ameninţările din partea NATO, fondat la data de 4 aprilie 1949 la Washington, după aderarea la data de 6 mai 1955 a Republicii Federale Germane.

În anul 1956 au intrat în înzestrare radarele de tipul P-8 şi P-10 dotate cu aparatură de

radar P-8

protecţie la bruiajul de radiolocaţie, iar în anul 1958 au intrat în dotare primele radare
specializate, P-15 pentru înălţimi mici şi medii şi radioaltimetrele PRV-9 şi PRV-10.

Ulterior, la sfârşitul anilor ’50 s-a introdus în exploatare radarul de tipul P-30, destinat atât pentru cercetarea spaţiului aerian cât şi pentru dirijarea la interceptare a aviaţiei de vânătoare. Acesta avea în compunere sistemul de recunoaştre a avioanelor proprii (NRZ) şi sistemul de răspuns activ (NPA), care dubla raza de acţiune a aviaţiei de vânătoare. Radarul a fost introdus în exploatare simultan cu avionul MIG-21.

Modernizarea continuă a sistemului radiotehnic a fost întotdeauna strâns legată de evoluţia aviaţiei, artileriei antiaeriene şi rachetelor sol-aer. Sistemul radiotehnic astfel configurat avea stabilitate şi continuitate pe toate direcţiile, la toate înălţimile şi în toată gama de frecvenţă. Până în anul 1965 sistemul a fost îmbunătăţit permanent în toate planurile, uman, tehnic, tehnologic, pregătire pentru luptă şi logistic.

Au fost introduse noi tipuri de radare, P-35, P-14 şi PRV-11. Structura organizatorică a sistemului radiotehnic s-a perfecţionat continuu, astfel că la 1 august 1965 a luat fiinţă Brigada 46 Radiotehnică, în cadrul Diviziei de apărare antiaerină de la Ploieşti şi la 1 octombrie 1966, Brigada 41 Radiotehnică în cadrul Diviziei de apărare antiaeriană de la Timişoara. Organizarea brigăzilor s-a făcut pe noduri şi posturi radiotehnice şi ulterior pe batalioane şi companii radiotehnice.

Stabilitatea, nivelul pregătirii pentru luptă şi înzestrarea tehnică au crescut şi s-au perfecţionat continuu până la sfârşitul anilor ’80. Au intrat în dotare radare din ce în ce mai performante, din punct de vedere tehnic şi tehnologic, cu protecţie sporită la toate tipurile de bruiaj de radiolocaţie, precum şi aparatura de automatizare.

Din punct de vedere tehnologic, radiolocaţia a trecut prin toate cele cinci generaţii de evoluţie a radiotehnicii, respectiv: prima generaţie bazată pe tuburi electronice; generaţia a II-a bazată pe semiconductoare; generaţia a III-a bazată pe circuite integrate (acestea aparţin radiolocaţiei analogice); generaţia a IV-a (radiolocaţia digitală) bazată pe microprocesoare şi generaţia a V-a (aflată în faza de început) care utilizează elemente de inteligenţă artificială.

Concomitent cu edificarea şi perfecţionarea sistemului radiotehnic, s-a acordat importanţă deosebită pregătirii cadrelor de radiolocaţie, active şi în rezervă. În anul 1952 a luat fiinţă Școala Militară de Ofiţeri Activi de Radiolocaţie la Sibiu, ulterior dislocată la Bucureşti şi din anul 1960 la Braşov, în prezent la Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă. În anul 1960 ia fiinţă Școala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri de Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţie la Braşov, în prezent la Boboc.

Până la data de 1 august 2003 a funcţionat la Ploieşti, Școala de Aplicaţie a Trupelor Radiotehnice pentru perfecţionarea pregătirii tehnice şi tactice a cadrelor de radiolocaţie şi însuşirea tehnicii noi, în prezent tot la Boboc.

Toate instituţiile militare de învăţământ de radiolocaţie au evoluat în concordanţă cu misiunile structurilor de care au aparţinut de-a lungul timpului. Atât înainte cât şi după anul 1990, Radiolocaţia a fost supusă în permanenţă unui amplu proces de restructurare şi dotare.

Începând cu anul 1993 Trupele de Radiolocaţie se subordonează Comandantului Radiolocaţiei din cadrul Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene, nou înfiinţat. În anul 1995 Brigăzile de Radiolocaţie cu cele 10 Centre de Radiolocaţie nou înfiinţate intră în subordinea celor două Corpuri de Aviaţie şi Apărare Antiaeriană.

În anul 1998 au intrat în înzestrare 5 radare digitale tridimensionale de tipul FPS-117, s-au desfiinţat brigăzile şi structura Comandantul Radiolocaţiei şi s-a constituit Secţia Radiolocaţie la nivelul SMFA, în cadrul Modulului Instrucţie şi Doctrină.

La 1 august 2001 s-au desfiinţat 9 Centre de Radiolocaţie şi au luat fiinţă batalioane şi companii de radiolocaţie care au intrat în subordinea Bazelor Aeriene şi a Brigăzii de Rachete Sol-Aer, centrul de Radiolocaţie de la Dej s-a desfiinţat în anul 2004.

În anul 2004 a intrat în exploatare prototipul primului radar digital tridimensional pentru înălţimi mici, de tipul Gap-Filler. Începând cu anul 2003 o parte din radarele analogice şi sistemul de supraveghere a spaţiului aerian au fost echipate cu extractoare automate de date pentru transmiterea automată a informaţiilor la PC (Punctul de Fuziune a Senzorilor). Viteza şi precizia de transmitere pe fluxul de informaţii au crescut considerabil.

Anul 2004 a adus noi transformări în radiolocaţie. La 1 martie 2004 batalioanele şi companiile de radiolocaţie au ieşit din subordinea Bazelor Aeriene şi a Brigăzii de Rachete Sol-Aer şi după o nouă restructurare au intrat în subordinea Centrului de Operaţii Aeriene (COAP). S-au constituit 5 batalioane de radiolocaţie (Chitila, Feteşti, Bacău, Turda, Odorhei) şi 25 de companii de radiolocaţie. Secţia de Radiolocaţie s-a transformat în Birou de Radiolocaţie, în cadrul Modulului Instrucţie şi Doctrină.

La 1 noiembrie 2007 cele 5 companii de radiolocaţie înzestrate cu radare FPS-117 au fost denumite „radare FPS-117”. La data de 1 aprilie 2008, ca urmare a reorganizării a luat fiinţă Batalionul 2 Supraveghere Aeriană, Câmpia Turzii, iar la 1 mai 2008 Batalionul 1 Supraveghere Aeriană, Baloteşti.

La 15 iunie 2008, Biroul Radiolocaţie s-a transformat în Secţia Instrucţie Radiolocaţie şi Război Electronic, în cadrul Modulului Instrucţie şi Doctrină.

Începând cu luna iulie 2010 în cadrul programului Gap Filler a fost instalat primul radar de tipul TPS-79R.

La data de 1 noiembrie 2010 are loc o ultima reorganizare a batalioanelor de supraveghere aeriană care s-au transformat în Centre de Supraveghere Aeriană, iar celelalte structuri aflate în dispozitiv, respectiv „radarele FPS-117” şi „posturile radar” s-au transformat în Companii de Radiolocaţie.

Structurile de radiolocaţie sunt dotate în prezent cu radare digitale de tipul:FPS-117 ; Gap Filler şi radare analogice echipate cu extractoare automate de date de tipul: P-18 ; P-37 ; PRV-13 .

Supravegherea Aeriană a evoluat în permanenţă începând cu anul 1913. Documentele istorice atestă fără dubiu că Supravegherea Aeriană cu ajutorul observatorilor aerieni a început în anul 1913 în subordinea Comandamentului Cetăţii Bucureşti.

Prima structură destinată supravegherii spaţiului aerian şi informării autorităţilor asupra pericolului de atac aerian, a fost Corpul Observatorilor Aerieni, înfiinţat prin Înaltul Decret Regal nr. 1660/22.06.1915, în subordinea Serviciului de Apărare Contra Aeronavelor din cadrul Comandamentului Cetăţii Bucureşti.

Sărbătorirea Zilei Radiolocaţiei în data de 25 iulie, data înfiinţării de facto a Trupelor Radiotehnice, nu corespunde decât parţial realităţii istorice. Mai mult, cele două centre de supraveghere aeriană sărbătoresc şi ele la date diferite propriile tradiţii de radiolocaţie. Astfel, Centrul 2 Supraveghere Aeriană „Nord”, preluând tradiţiile Postului de Pândă Teritorial 11, Turda, înfiinţat în baza L.938/03.03.1939, în subordinea Comandamentului 6 Teritorial Cluj, a sărbătorit pe 3 martie 2013, 75 de ani de la debutul în mod organizat a acţiunilor de supraveghere a spaţiului aerian în zona sa de responsabilitate, iar Centrul 1 Supraveghere Aeriană „Gen. Neculai Iordache”, preluând tradiţiile Companiei de Radiolocaţie Bucureşti-Băneasa, „Trifoiul”, înfiinţată la data de 01.08.1949, sărbătoreşte pe data de 25 iulie a.c., 66 de ani de a activitate de radiolocaţie.

Aniversarea la 25 iulie a Trupelor Radiotehnice este corectă, dar nu poate fi şi cea a Radiolocaţiei. Situaţia creată impune o rezolvare instituţională a acesteia, prin înaintarea de către cei în drept a propunerii către Statul Major General, ca ZIUA RADIOLOCAȚIEI să fie aniversată la data de 22 IUNIE, întrucât la 22 iunie 1915 a fost înfiinţată prima structură de supraveghere a spaţiului aerian, dată care a fost până acum intenţionat ocultată. Acesta va fi un prilej unic de a aşeza RADIOLOCAȚIA în rândul armelor de elită, cu pretenţii la blazon propriu de nobilitate.

Mulţumesc pe această cale, domnului Col. Ilie Camenţu pentru datele oferite, de un real folos în demersul meu eseistic.

La Mulţi Ani Radiolocatoriştilor României!

Pios omagiu creştinesc, vrednicilor de pomenire, camarazilor radiolocatorişti trecuţi la cele veşnice!

Col. (ret) Ioan Gheorghe Raţiu, Braşov

Articol preluat da pe http://militar.infomondo.ro/actualitate/omagiu-de-ziua-radiolocatiei-25-iulie-2014.html si actualizat ulterior.